Măsuri de prevenire a incendiilor de locuințe pe timpul sezonului rece

by Mihai POP
0 comment 36 views
A+A-
Reset

Incendiile izbucnite în locuințe pot produce atât pagube materiale însemnate, cât și pierderi de vieţi omeneşti. cauzele principale generatoare de incendii sunt utilizarea echipamentelor sau aparatelor electrice cu defecțiuni sau cu improvizații, nerespectarea regulilor privind utilizarea focului deschis în spații închisejarul sau scânteile provenite de la sistemele de încălzire, mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate în timpul funcționării sau coșurile ori burlanele de fum defecte sau necurățate

În perioada de iarnă se manifestă vulnerabilităţi şi riscuri ridicate, materializate prin înmulţirea numărului de incendii produse la gospodăriile individuale, precum şi prin producerea unor situaţii de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase, cum sunt ninsorile abundente urmate de îngheţ şi înzăpeziri.

De aceea, o mare importanţă o are pregătirea populaţiei prin luarea din timp a măsurilor
minime necesare pentru a preveni şi preîntâmpina producerea situaţiilor de urgenţă specifice
sezonului rece.

Astfel, pentru apărarea împotriva incendiilor în sezonul rece, cetăţenii vor adopta
următoarele măsuri:

La exploatarea coşurilor pentru evacuarea fumului trebuie respectate următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:

➡️Coşurile se leagă de structură la trecerea prin planşee prin dispozitive constructive în vederea asigurării rezistenţei şi stabilităţii;

➡️La străpungerea planşeelor combustibile elementele de lemn ale planşeelor trebuie să fie distanţate la cel puţin 24 cm de la faţa interioară a coşului de fum (completarea spaţiului dintre coş şi planşee se realizează cu materiale termoizolatoare incombustibile);

➡️Când coşurile sunt amplasate lângă pereţi de lemn sau alte materiale combustibile, se lasă între acestea un spaţiu de cel puţin 10 cm, protejând în acelaşi timp peretele cu materiale rezistente la foc;

➡️La traversarea podului clădirii şi la străpungerea acoperişului, feţele exterioare tencuite ale coşurilor de fum trebuie să fie la cel puţin 10 cm distanţă de elementele din lemn;

➡️În podurile clădirilor coşurile de fum se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, ca să se poată observa cu uşurinţă eventualele fisuri;

➡️În podul clădirilor şi în încăperi pardoseala combustibilă din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;

➡️Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);

➡️Coşurile amplasate până la distanţa de 150 cm de coamă trebuie să depăşească coama cu 50 cm pentru învelitori incombustibile şi cu 100 cm pentru învelitori combustibile;

➡️Se interzice racordarea focarelor alimentate cu gaze la canalele de fum care deservesc şi focare alimentate cu combustibil solid sau lichid;

➡️Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;

➡️Asiguraţi verificarea şi curăţarea periodică a coşurilor de fum, precum şi repararea acestora, dacă este cazul, de către personal specializat.

La exploatarea mijloacelor de încălzire trebuie respectate următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:

➡️NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

➡️NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;

➡️NU utilizaţi benzină sau motorină pentru aprinderea focului în sobă;

➡️NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire;

➡️Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;

➡️Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

➡️NU adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;

➡️NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;

➡️Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;

➡️NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu focul aprins în sobă ori cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune;

➡️Cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale, la distanţe de siguranţă faţă de gospodării, iar în condiţii de vânt, acestea se vor stinge cu apă;

➡️Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unor persoane atestate sau cumpăraţi-vă altele noi.

NU folosiţi afumătoare improvizate ori amplasate în magazii, poduri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile.

Afumătoarele se confecţionează din zidărie de cărămidă sau alte materiale incombustibile şi se amplasează independent faţă de celelalte construcţii din gospodărie.

Măsuri de apărare împotriva incendiilor la exploatarea instalațiilor electrice

Instalațiile electrice aferente construcțiilor se exploatează potrivit reglementărilor tehnice și măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor, astfel încât acestea să nu constituie surse de inițiere și/sau de propagare a incendiilor.

La exploatarea instalatiilor electrice se interzice:

• înlocuirea sigurantelor, releelor de protecție și a întrerupătoarelor automate cu altele necalibrate;

• racordarea unor consumatori care depășesc puterea nominală a circuitelor;

• supraîncărcarea instalației electrice, respectiv a conductoarelor, cablurilor, întrerupătoarelor, comutatoarelor, prizelor și transformatoarelor;

• lăsarea neizolată a capetelor conductoarelor electrice, în cazul demontării parțiale a unei instalații;

• folosirea legăturilor provizorii prin introducerea conductoarelor electrice, fără stecher, direct în prize;

• utilizarea prizelor fără prevederea dispozitivului de protecție diferențială și de limitare a puterii, amplasate la distanță mai mică de 1,00 m de materiale combustibile ori în incinta depozitelor și a magaziilor cu materiale combustibile;

• utilizarea receptorilor de energie electrică de tipul radiatoarelor, reșourilor, fiarelor de călcat, aerotermelor etc. improvizați și fără asigurarea măsurilor de izolare față de materialele și elementele combustibile din spațiul sau din încăperea respectivă;

• utilizarea lămpilor mobile ori portative, alimentate prin cordoane improvizate și/sau uzate;

• folosirea la corpurile de iluminat a filtrelor de lumină ori a abajururilor improvizate, din carton, hârtie sau din alte materiale combustibile;

• așezarea pe motoarele electrice a unor materiale combustibile precum cârpe, hârtii, folii de mase plastice sau altele similare;

• folosirea în stare defectă, uzată și/sau cu improvizatii a instalației electrice și/sau a receptorilor electrici;

• suspendarea corpurilor de iluminat direct de conductoarele de alimentare, dacă aceasta nu este prevazută din fabricație;

• introducerea în interiorul panourilor, nișelor, tablourilor, canalelor sau al tunelelor electrice a obiectelor de orice fel;

• depozitarea de obiecte și/sau de materiale combustibile în posturile de transformare și/sau în încaperile tablourilor generale de distribuție electrică;

• depozitarea sau păstrarea materialelor combustibile în apropierea posturilor de transformare și/sau în încăperile tablourilor generale de distribuție, precum și blocarea accesului la aceste încăperi cu astfel de materiale;

• efectuarea lucrărilor de întreținere, revizii și reparații de către personal necalificat și neautorizat.

You may also like

Leave a Comment