Preşedintele PNL Sălaj, cel care actualmente este ministrul Transporturilor, e şi primul candidat din Sălaj care intră direct în noul Parlament
Ştim care este şi primul parlamentar din judeţul Sălaj pentru noul mandat. Este vorba de liberalul Lucian Bode, cel care a trecut pragul minim de 17.500 de voturi, necesar intrării în noul Parlament.
Prin cele aproximativ 19.000 de voturi primite de alegătorii sălăjeni duminică, liderul PNL şi-a asigurat locul în Camera Deputaţilor în mandatul 2020 – 2024. Lucian Bode se află astfel la începutul celui de-al treilea mandat de deputat, primul de pe listele PDL, iar următoarele două de pe listele PNL.
Conform liderilor PNL, sălăjeanul nostru se află pe listă şi în ce priveşte noul Guvern, unde Lucian Bode ar urma să conducă tot Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicaţiilor.
În ce priveşte situaţia celorlate cinci mandate de parlamentar din Sălaj, adică trei de deputaţi şi două se senator, totul se va stabili doar după redistribuire.
Cum se stabileşte intrarea în Parlament
Numărul de voturi din fiecare judeţ se împarte la număr de mandat din respectivul judeţ. În Sălaj, după alegerile de duminică există 70.000 de voturi valabil exprimate, astfel că pentru Camera Deputaţilor numărul de voturi s-a împărţit la patru, câte mandate de deputaţi sunt. Rezultă 17.500 de voturi. Astfel, un mandat înseamnă 17.500 de voturi şi cine depăşeşte acest prag intră în Parlament, restul urmând a fi atribuite la redistribuirea naţională.
Cum Lucian Bode a strâns 19.000 de voturi, preşedintele PNL ş-a asigurat locul în Parlament. Restul de voturi, adică aproximativ 2000 de voturi, intră în redistribuirea naţinală.
Şi la Senat, situaţia este aceeaşi, ceea ce înseamnă că cele 70.000 de voturi de împart la cele două mandate şi rezultă un număr de 35.000 de voturi. Cum niciun candidat din SĂlaj nu a reuşit un astfel de scor, ambele mandate se distribuie la nivel naţional.