Responsive Menu
Add more content here...


Liga a IV-a, cu 13 echipe din campionatul următor. Startul se dă în 28 august

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 52 views
A+A-
Reset

La ultima şedinţă a Comitetului Executiv de la AJF Sălaj, s-a decis ca noul campionat să înceapă în data de 28 august. După ce în sezonul trecut au fost 11 echipe în competiţie, la startul ediţiei următoare se preconizează 13 formaţii, urmând să se înscrie şi câştigătoarele seriilor din Liga a V-a, Inter Cizer şi AS Creaca Jac

  Ultimele meciuri din Liga a V-a s-au disputat în luna iunie, iar fotbalul mic din Sălaj a intrat într-o vacanţă. Săptămâna trecută a avut loc şedinţa Comitetului Executiv de la AJF Sălaj, în care s-au stabilit datele de începere a campionatelor din ediţia 2022 – 2023.

Atât Liga a IV-a, cât şi Liga a V-a vor porni la drum în data de 28 august. Dacă Liga a V-a va avea tot două serii, est şi vest, în Liga a IV-am numărul echipelor se va mări.

După un campionat cu doar 11 echipe, Liga a IV-a va creşte numărul la 13. Vor rămâne toate competitoarele din sezonul trecut, dar au anunţat că vor participa în acest eşalon şi câştigătoarele seriilor, care şi-au câştigat acest drept. Este vorba de Inter Cizer şi AS Creaca Jac.

Oficial, toate echipele înscrise se vor cunoaşte până la 1 august, dată limită pentru înscrierea în competiţiile de seniori, în sezonul 2022 – 2023.

În ce priveşte perioada de transferuri, aceasta se va încheia cu 48 de ore înainte de startul competiţiilor.

 În Comitetul Executiv s-a aprobat ca nicio echipă care are restanţe financiare la AJF până la data limită de înscriere, să nu aibă drept de participare în sezonul următor şi să nu poată efectua operaţiuni în legatură cu AJF Sălaj, până la stingerea debitului.

You may also like

Leave a Comment