Responsive Menu
Add more content here...


A început Liga a II-a. Patru fotbalişti sălăjeni angrenaţi în competiţie

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 119 views
A+A-
Reset

În prima etapă din campionat, Gabriel Vaşvari, Alexandru Băican şi Daniel Pop au fost  titulari, în timp ce portarul Rareş Pop a fost rezervă la partida dintre Oţelul şi Poli Iaşi


S-a dat startul în campionatului Ligii a II-a, competiţie în care sunt angrenate 20 de echipe.În liga secundă activează şi patru fotbalişti sălăjeni, Gabriel Vaşvari (Poli Iaşi), Alexandru Băican (Viitorul Pandurii Tg. Jiu), Daniel Pop (Unirea Dej) şi Rareş Pop (Oţelul Galaţi).

Cel mai important nume este Gabriel Vaşvari, care s-a impus de la început la Poli Iaşi, unde antrenorul Claudiu Niculescu l-a investit cu banderola de căpitan.

În prima rundă, Vaşvari a fost intergralist în partida cu Oţelul Galaţi, care s-a terminat cu o remiză, scor 0 – 0. În echipa celor de la Oţelul Galaţi activează un alt sălăjean.

Este vorba de portarul Rareş Pop, care în meciul cu Poli a fost rezerva lui Dur Bozoancă. Aflat în continuare la Viitorul Pandurii Tg. Jiu, Alex Băican rămâne un jucător important în defensiva gorjenilor.

El a fost titular în prima etapă cu CSC Dumbrăviţa, meci pe care gorjenii l-au pierdut surprinzător în faţa unei nou-promovate.Titular a fost şi fundaşul Daniel Pop, care a început al doilea său sezon în Liga a II-a, la Unirea Dej.

Echipa sa a bifat o victorie mare cu Miercurea Ciuc, reuşind să întoarcă scorul în ultimul sfert de oră.

În etapa a II-a are loc un alt duel sălăjean în Liga a II-a, confruntarea dintre Poli Iaşi şi Viitorul Pandurii Tg. Jiu, programată sâmbătă, de la ora 11.00.

You may also like

Leave a Comment