Leo Mureşan a plecat de la CSM Sighetu Marmaţiei şi va juca în Arad

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 147 views
A+A-
Reset

Leo Mureşan s-a remarcat la grupele de copii şi juniori de la Atletic Zalău. Odată terminat junioratul, portarul a făcut pasul spre SCM Zalău, echipă la care a debutat în Liga a III-a, sub comanda antrenorului George Zima.

Tot cu Zima pe bancă a cunoscut şi cea mai frumoasă perioadă din cariera sa, la Jiul Petroşani. Pentru echipa hunedoreană, Leo a fost titular meci de meci şi a bifat minute bune la nivelul eşalonului al treilea. Însă, după plecarea lui Zima de la Petroşani, Mureşan a revenit la SCM Zalău, dar nu a prins prea multe minute.

În vara trecută, zălăuanii au decis să-l împrumute la alte echipe pentru a evolua mai mult. Iniţial, Leo Mureşan se înţelesese cu Crişul Chişineu Criş (jud. Arad), însă, un telefon al lui George Zima l-a întors din drum şi în cele din urmă a ajuns la CSM Sighetu Marmaţiei, unde antrenor era tocmai orădeanul care îi dăduse atâtea şanse tânărului portar sălăjean.

Însă, colaborarea lor nu a mai fost la acelaşi nivel, iar Leo Mureşan a prins destul de puţine minute la Sighetu Marmaţiei. Tocmai de aceea, în această perioadă, cele două părţi s-au despărţit.

Leo Mureşan şi-a reziliat contractul cu CSM Sighetu Marmaţiei, dar şi-a găsit repede un alt angajament.

Nu va continua la nivelul Ligii a III-a, ci va merge, iar, în judeţul Arad, la Unirea Sântana, o echipă din Liga a IV-a, dar care oferă condiţii foarte bune pentru acest nivel.

You may also like

Leave a Comment