La Șamșud se fac investiții și se derulează proiecte pentru bunăstarea comunei și locuitorilor ei

Dispensarul medical de la Șamșud reabilitat în proporție de peste 90% va fi dat în folosință

by Tiberius NICODA
0 comment 91 views
A+A-
Reset

Comuna Șamșud cu suprafața de 29.23 km2 se află într-un loc pitoresc în județul Sălaj. Comuna este alcătuită din două sate: Șamșud – centrul comunei – și Valea Pomilor. Centrul comunei, situat în partea nordică al județului Sălaj, la 28 km de municipiul Zalău, este așezată într-o vale înconjurată de două dealuri. Comuna Șamșud se poate accesa din direcția drumului european E81, de pe un drum de legătură la km. 20. Localitățile vecine sunt: Chieșd, Valea Sălajului, Valea Pomilor, Coșeiu, Archid, și satul sătmărean Ser.

Primăria Comunei Șamșud este condusă de Banto Zoltan, primar UDMR aflat la al treilea mandat și face parte din noua generație de lideri.

 

La Șamșud au loc în această perioadă lucrări de reabilitare a centrului medical comunitar

În prezent, edilii de la Șamșud lucrează la nu mai puțin de douăsprezece proiecte dintre care unele sunt în derulare, altele sunt în proceduri de implementare.

Avem o mulțime de proiecte în derulare pe care trebuie să le finalizăm în viitorul apropiat și sunt unele pe care le începem acum. Ceea ce este foarte important pentru sat și este de o importanță extremă, este proiectul nostru finanțat prin Programul Operativ Regional (POR), renovarea și predarea cabinetului medical”, declară Zoltán Bántó, primarul comunei.

Modernizarea cabinetului medical pentru medicul de familie în cadrul centrului comunitar este finalizată în proporție de 99%, urmând ca, conform planurilor, să fie predată în cursul acestei luni.

Medicul de familie al comunei s-a pensionat de curând, fiind nevoie de o soluție provizorie, și slavă Domnului, medicul de familie din Lompirt și Ilișua ne-a preluat pacienții. În timpul renovării cabinetului, a venit la Șamșud o dată pe săptămână pentru consultații, dar imediat ce imobilul va fi predat, sperăm că aceasta se va întâmpla de două ori pe săptămână și va fi la dispoziția locuitorilor comunei”, a spus edilul.

 

Primăria de la Șamșud este în renovare

În sediul primăriei Șamșud datorită planului național de redresare (PNRR),  și acesta se modernizează cu finanțare UE. Conform planurilor, clădirea renovată va străluci în noua ei splendoare în luna decembrie a acestui an și se speră că cel mai târziu în primăvară va fi funcțională.


Prin Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR), administrația locală se pregătește să asfalteze drumuri agricole pe o porțiune de 12-13 kilometri pentru ca localnicii să ajungă mai ușor pe terenurile lor.

Urmează a se pune la dispoziția școlii din comună echipamente și instrumente electronice în viitorul apropiat și s-a creat o bibliotecă cu sprijinul  fondurilor europene. Mai există, în viitorul apropiat și planuri de modernizare a iluminatului public și dotarea acestuia cu un controller inteligent.

În plus, în comună se fac investiții mai mici: construcția de trotuare și zone verzi, amenajarea rândului de pivnițe, crearea de parcări.  Iată, așadar, la Șamșud se face treabă de către noua administrație locală și se fac planuri și investiții care vor aduce bunăstare comunei și locuitorilor ei.

You may also like

Leave a Comment