Responsive Menu
Add more content here...


La Camăr se inițiază planurile pentru reconstrucția școlii cu clasele I-IV din localitate pentru a treia oară

Birocrația în România ucide adeseori inițiativele

by Tiberius NICODA
0 comment 113 views
A+A-
Reset

La Camăr se inițiază  reconstrucția Şcolii Gimnazială cu clasele I-IV din localitate. În perioada trecută, mai multe instituții de învățământ au suferit nenorociri: un zid al internatului Liceului “Tamási Áron” s-a prăbușit, tavanul fals al unei săli de clasă s-a prăbușit în județul Sibiu , iar în ambele cazuri copii au căzut victime.

Este regretabil că acest lucru se poate întâmpla într-o țară în care auzim în declarațiile oficialilor din mass-media că o bună parte din bugetul țării este cheltuit pentru educație. Nu se prea  vede  unde sunt acești bani, iar dacă există, cu greu ni se par tangibili.

Anul trecut  s-au efectuat măsurători de stabilitate a clădirii școlii cu clasele I-IV de la Camăr și s-a constatat că ar fi  în regulă din acest punct de vedere. Cu toate acestea, aerul din școala de la Camăr  este atât de nesănătos, iar pereții sunt atât de murdari încât este pur și simplu imposibil să stai înăuntru. Dascălii trebuie să trimită copiii afară în pauze, astfel încât să petreacă mai mult timp în aer curat, pentru că a fi în tot timpul în  clasă este foarte dăunător sănătății lor.

Prin urmare, reconstrucția acestei școli ar fi necesară.Se speră că se vor primi cât mai curând banii necesari investiției și că va exista din partea decidenților Companiei Naționale de Investiții (CNI) sprijinul necesar pentru a putea demara această proiect.

Documentația pentru construirea noii școli este deja în pregătire pentru a treia oară. În urmă cu un an, studiul preliminar al planului școlii a fost depus la Compania Națională de Investiții, dar acesta a fost respins  cu argumentul  că normele s-au schimbat în timpul evaluării.

Printr-o  cheltuială în plus, proiectul  a fost refăcut, dar s-au schimbat din nou termenii și condițiile și, bineînțeles, prețurile. Se speră din partea autorităților locale de la Camăr, vizavi de acest proiect  legat de construcția și modernizarea școlii că vor primi sprijin din partea fondului de investiții pentru reconstrucția completă a școlii, nu doar pentru renovare.

Conform planurilor, clădirile existente ar urma să fie demolate și ar urma să fie înființată o școală nouă, eficientă din toate punctele de vedere, atât energetic, estetic, funcțional.

Sperăm ca de această dată să le reușească și le urăm succes edililor localității!

You may also like

Leave a Comment