Responsive Menu
Add more content here...


Karateka şimleuani, 38 de medalii la Campionatul Naţional de Karate Shotokan al W.S.F. România

by Sportul Salajean
0 comment 133 views
A+A-
Reset

Sportivii pregătiţi de Gheorghe Pop au obţinut 17 medalii de aur, 10 de argint şi 11 de bronz

În perioada 17-19.11.2023, în Sala Sporturilor din Tg. Secuiesc a avut loc Campionatul Naţional de Karate Shotokan al W.S.F. România , eveniment la care au participat în jur de 200 de sportivi de la cluburi din întreaga ţară.

Competiţia a fost organizată de către Liga Cluburilor de Karate Do Shotokan-Fudokan, reprezentant legal al W.S.F. în România, al cărei preşedinte este sensei Adrian Popescu-Săcele, cel care conduce şi W.S.F. la nivel mondial, în colaborare cu C.S. Tanko din Tg. Secuiesc, preşedinte Tanko Sandor şi C.S. Mikado din Covasna, preşedinte Bibo Ferenc.

În premieră, au fost introduse şi probe noi, tocmai pentru a conserva şi consolida un stil autentic, tradiţional: TODOME WAZA SHIAI, KANSEI SHIAI SI JYU KUMITE, la partea de campionat, iar la Cupa României, care a avut loc în paralel, au avut loc probe de Kata individual şi echipe, iar la Kumite: W.K.F.        (sportv), Shobu Ippon, Shobu Sanbon, Open şi Echipe. Probe multe, efort intens, atât pentru sportivi, cât şi pentru arbitri, meciuri nenumărate, emoţii, satisfacţia reuşitelor, dar şi gustul amar al înfrângerilor.

Delegaţia şimleuană a făcut lot comun cu sportivi de la Palatul Copiilor Zalău, Structura Şimleu Silvaniei, C.S. Omega Şimleu Silvaniei şi C.S. Heian Delta Jibou, 10 sportivi care au avut o evoluţie deosebită şi au strâns până la finalul competiţiei nu mai putin de 38 de medalii. 17 de aur: Filip Amira(4), Toma Medeea(2), Ciataris Diana, Pop Maia(3), Olteanu Marina, Ciurte Petra, Bakai Patrik(2) si Chis Imre(3); 10 de argint: Filip Amira, Pop Maia(2), Olteanu Marina(2), Ciurte Petra, Szilaghi Andreea(2), Bakai Patrik si Chis Imre si 11 de bronz: Filip Amira, Olteanu Marina(2), Ciurte Petra(2),Szilaghi Andreea(3), Bakai Patrik, Ardelean Bogdan si Chis Imre.

Un palmares extraordinar, rezultatul şi satisfacţia unei munci susţinute, sacrificii, efortul financiar al părinţilor şi strădania antrenorului. Felicitări tuturor! Mulţumiri tuturor celor care ne-au sustinut în acest demers. Sportiva Filip Amira şi familia acesteia ţin să multumească conducerii S.C. Hanna Instrumens şi B-Masiv, firme care au contribuit substanţial pentru participarea sportivei la campionat şi nu i-a dezamăgit deloc.                                          

 Antrenor emerit, Prof. Pop Gheorghe

You may also like

Leave a Comment