În Campionatul Național de juniori republicani, SCM Zalău începe să emită preteții și în acest sezon. În special juniorii U19 traversează o formă bună și au ajuns la patru victorii în șase etape.
După ce au câștigat cu 17 – 1 la Oradea, gruparea antrenată de Alexandru Pop a mai reușit o victorie categorică. De data aceasta, pe teren propriu, la Mirșid, unde SCM Zalău a trecut cu 5 – 0 de CSS 2 Baia Mare.
SCM Zalău a dominat prima repriză, însă s-a jucat cu ocaziile la poarta adversă, iar la vestiare s-a intrat cu 0 – 0. La reluare, zălăunaii au fost mai lucizi și au marcat cinci goluri în poarta celor de la CSS 2 Baia Mare.
Cu 13 puncte acumulate în șase etape, SCM Zalău a urcat pe locul secund și se află la un singur punct de liderul Minaur Baia Mare. În etapa următoare, formația zălăuană speră să își continue forma bună și în deplasarea de la Lotus Băile Felix, echipă ce se află pe locul 5.
”A fost un teren foarte greu, dar chiar și așa noi am făcut un joc bun, în special în repriza secundă când am fost mai exacți în fața porții adverse. Mă bucur că legăm victoriile și suntem pe drumul cel bun. Este un campionat lung, dar sper că vom avea capacitatea să fim acolo sus”, a spus antrenorul Alexandru Pop.
U19: SCM Zalău – CSS 2 Baia Mare 5 – 0 (0 – 0)
Au marcat: Vlad Naghiu, Csoknodi David, Alexandru Szuci, Alexandru Dohan și Beniamin Suciu.
SCM: Luca Grecu – Andrei Tite, Darius Cosma, David Ardelean, Alexandru Centea, Alexandru Szuci, Vlad Naghiu, Nicolae Chiș, David Csoknadi, Alexandru Dohan și Mihai Puloși. A mai intrat: Beniamin Suciu. Antrenor: Alexandru Pop
A doua victorie consecutivă și pentru juniorii U17
După un start ratat de campionat, în care au înregistrat patru înfrângeri, juniorii U17 antrenați de Marius Muntean au tras semnalul revenirii. Etapa trecută au ”spart gheața” și au câștigat în deplasarea de la Transilvania Oradea, iar sâmbătă au bifat a doua victorie consecutivă.
SCM Zalău a trecut cu 8 – 1 de CSS 2 Baia Mare, deși în prima repriză, zălăuanii au fost de nerecunoscut și au fost conduși cu 1 – 0! A urmat o repriză secundă perfectă făcută de gazde, care au mai înscris de 8 ori și au câștigat categoric partida.
Cu acest succes, SCM Zalău se află pe locul 7, cu 6 puncte acumulate, iar în etapa următoare va juca în deplasare la Lotus Băile Felix.
”Aveam nevoie de gura asta de oxigen. Deși am avut probleme de lot, am reușit o victorie importantă, de moral. A fost o perioadă foarte grea pentru noi, deoarece am început o reconstrucție a echipei, fiindcă din sezonul trecut ne-au mai rămas 5 – 6 jucători, iar restul au plecat la grupa U19. Am avut și un program greu, iar în primele etape am dat peste echipele bune din serie, iar acest lucru s-a văzut. Încet-încet suntem pe drumul cel bun, iar eu cred că în perioada următoare vom avea o creștere de formă și sper să se vadă și în rezultate”, ne-a declarat Marius Muntean.
U17: SCM Zalău – CSS 2 Baia Mare 8 – 1 (0 – 1)
Au marcat: Cătălin Anghelov (2), Robert Sestraș (2), Bogdan Micle, Cristian Iacob, Sebastian Codaț și Debre David
SCM Zalău: Patric Codaț – Darius Bob, Virgil Gergely, Matei Pop, Darius Baciu, Cătălin Anghelov, Rareș Tăut, Flavius Ciurte, Cristian Iacob, Luca Brândușan și Edvin Nagy. Au mai intrat: Robert Săstraș, Dragos Indrieș, Bogdan Micle, Sebastian Codaț și David Debre. Antrenor: Marius Muntean