Responsive Menu
Add more content here...


Doi jibouani, victorioşi la Cupa Armenopolis de la Gherla

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 42 views
A+A-
Reset

Tradiţionala gală de kickboxing din Gherla a programat nu mai puţin de 60 de meciuri în acest an. La start s-au aflat şi trei jibouani, doi dintre aceştia reuşid să obţină victorii. Ciprian Petran şi Antonio Păcurar s-au impus, primul făcându-şi KO adversarul


La finele săptămânii trecute, în sala de sport a Liceului “Ana Ipătescu” din Gherla a avut loc ediţia din acest an a competiţiei Kempo K1, Armenopolis Cup 5, desfăşurată sub egida Federaţiei Române de Kempo. La start s-au aflat nu mai puţin de 120 de sportivi, de la 21 de cluburi. 

Astfel, gala din Gherla a propus 60 de meciuri frumoase, ce s-au întins pe durata a 7 ore intense cu meciuri interclub şi piramide, la final, sportivii fiind recompensaţi de organizatori cu diplome, medalii şi cupe.

La tradiţionala gală de kickboxing s-au aflat la start şi trei sportivi de la Kickboxing & MMA Jibou. Este vorba despre Antonio Păcurar (-70 kg), Ciprian Petran (-80 kg) şi Lakatos Antonio (-85 kg). Toţi trei se pregătesc sub comanda lui Alex Bîgi.

Cei trei au făcut meciuri bune şi chiar dacă nivelul a fost unul destul de ridicat, Ciprian Petran şi Antonio Păcurar au reuşit să se impună, primul reuşind chiar să-şi facă KO adversarul. Din păcate, Lakatos Antonio a suferit o accidentare în prima repriză şi a fost nevoit să abandoneze.

Chiar şi aşa, cele două victorii îl mulţumesc pe antrenorul Alexandru Bîgi, cel care se ocupă de pregătirea mai multor sportivi de perspectivă la Jibou.

“Ne-a afectat foarte tare pandemia, însă, am continuat să ne antrenăm, iar pentru această gală ne-am pregătit intens, fiind o gală la care participăm în fiecare an. Este una dintre cele mai titrate competiţii din Ardeal. Paul Florean este promotorul Supreme Night Fight şi Armenopolis şi ne invită de fiecare dată. Mă bucur că am putut onora invitaţia cu trei sportivi. A fost o competiţie bună, sunt mulţumit de rezultatele băieţilor. A fost o muncă destul de grea, având în vedere şi condiţiile în care ne-am putut pregăti. Dar, băieţii au tras tare şi rezultatele sunt foarte bune şi vom continua să ne pregătim”, ne-a declarat Alexandru Bîgi.

You may also like

Leave a Comment