Responsive Menu
Add more content here...


Iulius-Emmanuel Pop, candidatul Alianței Dreapta Unită USR-PMP pentru Primăria Jibou – “Vă invit să votați echipa mea și să muncim împreună pentru un viitor mai bun pentru Jibou si pentru Sălaj”

by Stirile din Salaj
0 comment 557 views
A+A-
Reset

Dragi cetățeni ai orașului Jibou si ai Sălajului,

Sunt Iulius-Emmanuel Pop și am deosebita onoare să vă reprezint pe 9 iunie, din partea Alianței Dreapta Unită USR-PMP pentru funcția de primar al orașului nostru. De profesie economist, sunt căsătorit și tatăl unei fetițe minunate.

Cu o experiență de 12 ani în domeniul bancar, dintre care ultimii 7 ani am ocupat funcția de director de agenție la o bancă comercială, am avut oportunitatea de a învăța cum funcționează complexitatea administrării și gestionării resurselor financiare. În paralel, am fost ales de către dumneavoastră consilier local pentru trei mandate consecutive, având șansa de a lucra direct pentru binele comunității noastre, dar și de a observa ce nu funcționează în Jibou și ar putea fi îmbunătățit.

În calitate de antreprenor local, am deschis o sală de fitness în Jibou, investind timp, energie și resurse pentru a contribui la dezvoltarea economică și socială a orașului. Am ales să rămân în țară și să dedic eforturile mele acestei comunități mici, dar cu un potențial imens.

Prioritățile mele pentru Primăria Jibou sunt clare și ambițioase:

  1. Administrare locală responsabilă, eficientă și transparentă: Voi lucra pentru o administrație care este un adevărat partener al cetățeanului, implicată și adaptată nevoilor reale ale locuitorilor.
  2. Infrastructură modernă: Este esențial să modernizăm infrastructura orașului, asigurând canalizare pe fiecare stradă și trotuare prietenoase cu pietonii. Vom pune accent pe lucrări de calitate, durabile în timp.
  3. Dezvoltarea Jiboului: Cred cu tărie că Jiboul are un potențial imens de dezvoltare. Putem transforma orașul nostru într-un loc modern și atractiv, o adevărată casă de care să fim mândri și de care să avem grijă.

Vă invit să votați echipa mea și să muncim împreună pentru un viitor mai bun pentru Jibou si pentru Sălaj.

Alături de Cosmin Ardelean, candidatul Dreapta Unită USR-PMP pentru Consiliul Județean Sălaj și echipa noastră de candidați la Consiliul Județean Sălaj vom face treabă bună în întreg județul.

Uniți pentru Jibou si Sălaj! Împreună facem treabă!

Votați USR și Alianța Dreapta Unită USR-PMP pe 9 iunie!

 

Material comandat de Partidul Uniunea Salvați România Filiala Salaj (parte a alianței electorale „Alianța Dreapta Unita USR-PMP”) și realizat de operatorul economic SC Personal Adviser Communication SRL. Cod unic de identificare: 21240009

You may also like

Leave a Comment