Responsive Menu
Add more content here...


Social-democratul Ioan Eugen Lazăr, primarul de care comuna Buciumi are nevoie pentru continuarea dezvoltării

Ioan Eugen Lazăr este omul care a făcut multă treabă și a demonstrat cetățenilor că merită un nou mandat la alegerile locale din 9 iunie

by Tiberius NICODA
0 comment 567 views
A+A-
Reset

În anul 2012, Ioan Eugen Lazăr a câştigat alegerile locale şi de atunci primarul de la Buciumi  şi-a intrat în rol.

Cu muncă, seriozitate și cu eforturi susținute, a arătat şi primele rezultate.

Administraţia locală s-a zbătut pentru atragerea fondurilor guvernamentale şi europene şi comuna a început să se dezvolte. Instituţiile publice au început să fie reabilitate şi modernizate, la fel şi infrastructura rutieră.

Primarul Ioan Eugen Lazăr doreşte să finalizeze proiectele aflate în derulare, dar şi să implementeze alte proiecte de investiţii, prin care care să crească nivelul de trai al locuitorilor din localităţile Buciumi, Bodia, Bogdana, Răstolţ, Sângeorgiu de Meseş şi cătunul Huta.

Originar din comuna Buciumi, Ioan Lazăr s-a stabilit împreună cu familia  în zonă, mai exact în satul Bodia.  La vremea aceea de început, prin anul 2012 și după cum direcţia în care mergea comuna nu era pe placul său, Ioan Eugen Lazăr a luat o decizie importantă: s-a înscris în lupta pentru câştigarea funcţiei de primar al comunei Buciumi.

Cu toate că nu a fost cotat ca scor  cu șanse mari, în urma voturilor obținute la alegerile din 2012,  a câştigat  clar lupta cu fostul primar, Ioan Holhoş. Fără experienţă în administraţie, a fost greu la început, dar noul primar s-a zbătut şi a reuşit să creeze un climat prielnic pentru dezvoltarea comunei.

După primul mandat la Primăria Buciumi, prin ceea ce a demonstrat ca și edil, de-a lungul anilor în slujba cetăţenilor, anul 2016 i-a  adus un nou mandat în calitate de primar la Buciumi. Primarul PSD a câştigat la pas alegerile din 2016,  în care Ioan Eugen Lazăr a primit aproximativ 70% dintre opţiunile de vot. Altfel spus, peste 1.200 de voturi, diferenţa faţă de următorul candidat fiind de 420 de voturi!

În anul 2020, omul gospodar din fruntea comunei a fost ales din nou primar, cu un procent excelent: 74.8%! Drept dovadă, la alegerile locale din 27 septembrie 2020, cetăţenii i-au acordat încredere deplină, iar candidatul din partea PSD a câştigat un nou mandat de primar cu un procent de 75%. Din cele 1.433 de voturi valabil exprimate, Ioan Eugen Lazăr a strâns 1.072 de voturi, faţă de contracandidatul său, Adrian Marcel Longodor (PNL), cel care a primit 361 de voturi.

Şi în Consiliul Local, partidul din care face parte Ioan Eugen Lazăr a avut un scor bun. Astfel, PSD a strâns 711 voturi şi are o majoritate în Consiliul Local, cu şase consilieri din 11.

 

Încă de la începutul primului mandat, Ioan Eugen Lazăr a depus mai multe proiecte de investiţii, prin care comuna să se poată dezvolta. Totodată, administraţia locală a pus accent pe atragerea fondurilor guvernamentale şi europene. La nivelul comunei, se află aproximativ 33 de kilometri de drumuri comunale şi străzi. O lungime destul de mare, ceea ce înseamnă şi o provocare pentru administraţia locală, care trebuia să găsească finanţare pentru modernizarea infrustructurii rutiere.

Omul sfinţeşte locul şi în comuna de la poalele Meseşului. În ultimii 8 ani, de când în fruntea comunităţii se află Ioan Eugen Lazăr, comuna a suferit transformări radicale. Datorită unei administraţii bune, cetăţenii se pot bucura acum de drumuri reabilitate, şcoli modernizate, cămine culturale reabilitate, parcuri amenajate cu gust sau un sediu de Primărie modern.

Sub administraţia condusă de Ioan Eugen Lazăr, comuna Buciumi a cunoscut o amplă dezvoltare. Investiţiile din fonduri europene şi guvernamentale nu au întârziat să apară în comună, iar cetăţenii au apreciat din plin munca şi realizările echipei conduse de Ioan Eugen Lazăr.

De-a lungul celor trei mandate de primar la Buciumi, împreună cu echipa sa, Ioan Eugen Lazăr a reușit să realizeze multe proiecte și reușite, dintre care aici amintim:

  • Modernizare drumuri comunale DC 70 B şi DC 70 C în comuna Buciumi
  •  Reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere și a iluminatului public în comuna Buciumi
  • Modernizarea şi dotarea infrastructurii educaţionale în comuna Buciumi, judeţul Sălaj, şcoala gimnazială cu clasele V-VIII
  • Reabilitare și modernizare cămin cultural din sat Bogdana, comuna Buciumi
  • Modernizare bază sportivă în localitatea Buciumi
  • Reabilitare şi modernizare dispensar uman în localitatea Buciumi, nr. 509, Comuna Buciumi
  • Rețele de canalizare, branșamente și racorduri în comuna Buciumi

  •  Modernizarea şi dotarea infrastructurii educaționale în comuna Buciumi, şcoala gimnazială cu clasele V-VIII
  •  Reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere și a iluminatului public în comuna Buciumi
  • Reabilitare și modernizare cămin cultural din sat Bogdana.

Prin Programul “Anghel Saligny” s-au realizat:

– Modernizare drumuri comunale DC 70 B și DC 70 C în comuna Buciumi
– Rețele de canalizare, branșamente și racorduri în comuna Buciumi
– Construire poduri și punte pietonală în comuna Buciumi
– Modernizare drumuri de interes local în comuna Buciumi
– Extindere de alimentare cu apă în comuna Buciumi.

Susținerea mediului  de afaceri local a prins contur prin:

– Prin crearea condițiilor cu privire la realizarea infrastructurii de drumuri, apă, canalizare, etc.

– Registrul agricol în format electronic, realizat în procent de 100 %
– Posibilitatea efectuării plăților online de către contribuabili, realizat în procent de 100 %.

Tot în mandatul lui Ioan Eugen Lazăr, în centrul comunal a fost amenajată o bază sportivă. E locul unde echipa comunală  juca meciurile de pe teren propriu, după ce la început s-a jucat pe terenul din Agrij.

După ce Căminul Cultural “Sava Negrean” din Buciumi a îmbrăcat straie noi, Primăria a realizat demersurile pentru reabilitarea aşezământului cultural din satul Bogdana. Cu bani de la Uniunea Europeană, e vorba de o investiţie de 850.000 lei.

Aflate într-un stabiliment aşezat în centrul localităţii, sediul Primăriei şi Căminul Cultural au fost reabilitate la “pachet”, printr-un alt proiect de investiţii finanţat prin PNDL 2. Zona arată ca la oraş, mai ales după ce Primăria a reabilitat parcul central.

Cele două instituţii publice au primit straie noi, după ce au fost reabilitate, modernizate, extinse şi dotate.

A fost vorba de o reabilitare totală, cu amenajarea curţii exterioare, cu împrejmuirea amplasamentului, cu o extindere ce a constat în construirea unei centrale termice noi şi grupuri sanitare pentru cămin.

Valoarea proiectului s-a ridicat la 1.800.000 de lei. Lucrările au început în decembrie 2019  au fost finalizate.

Este clar, că toate aceste realizări enumerate mai sus, clar, îl recomandă pe actualul primar de Buciumi- Ioan Eugen Lazăr, pentru un nou mandat de primar pe 9 iunie la alegerile locale din acest an.

Logic și practic, după experiența, determinarea și realizările sale din cele trei mandate de primar, nu poate avea niciun contracandidat viabil pentru scaunul primăriei la Buciumi, care să-i poată lua locul.

Cu toate astea, primarului  comunei Buciumi – Ioan Eugen Lazăr, i se arată oficial, până acum, un contracandidat în persoana lui Daniel Dobre din partea PNL Sălaj. Cert este că în lupta electorală, ca și în competițiile sportive, important este ca să participi, dar de câștigat, câștigă cel mai performant.

Referitor la cea de-a patra candidatură a actualului primar din Buciumi-Ioan Eugen Lazăr, acesta ne-a declarat:

 “Sunt foarte mulţumit de ce am realizat. Pe această cale le mulţumesc tuturor cetăţenilor comunei Buciumi, colaboratorilor pe care i-am avut în această perioadă, pentru că singur nu poţi realiza nimic. Mulţumesc colegilor din Primărie care au înţeles că suntem puşi aici în slujba cetăţeanului şi trebuie să îi ajutăm cu tot ceea ce ţine de noi, să îi îndrumăm când nu îi putem ajuta. Le mulţumesc din suflet că au înţeles acest lucru şi sunt convins că cetăţenii comunei Buciumi vor alege continuitate şi vor alege faptele pe care le-am realizat împreună cu ei aici la noi în comună. Le mulţumesc din suflet pentru toată susţinerea şi atenţia pe care mi-o acordă şi vreau să îi asigur că şi eu la rândul meu o să fac tot ce ţine de mine pentru ca această comună să devină şi mai prosperă şi mai atractivă” a spus edilul.
Noi îi dorim împliniri  și reușite primarului din Buciumi-Ioan Eugen Lazăr, și fie ca proiectele pe care le-a început și cele viitoare pe care le are în plan pentru comună și pentru cetățenii ei, să le înfăptuiască cu succes într-un nou viitor mandat la Primăria Buciumi!

You may also like

Leave a Comment