Responsive Menu
Add more content here...


Internaţionala Roberta Stamin rămâne pe loc şi va juca pentru HC Zalău şi din sezonul viitor

Aflată la final de contract, handbalista a semnat un nou angajament cu Zalăul, unde joacă din anul 2022. Ea a avut un ultim sezon foarte bun, fiind convocată de trei ori la Naţionala României, pentru care a şi debutat în meciurile oficiale

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 515 views
A+A-
Reset

Povestea continuă la HC Zalău, care va evolua în Liga Naţională şi din sezonul următor. După doi ani în care a avut nevoie de jocuri de baraj pentru a se salva de la retrogradare, gruparea condusă de Gheorghe Tadici are alte speranţe pentru noua stagiune, în care şi bugetul echipei va fi mult mai consistent.

Ştiind pe ce se poate baza din campionatul următor, conducerea a putut trece la treabă şi a început să lucreze la formarea lotului.

În primul rând s-a discutat cu jucătoarele importante din lot, cu care s-a dorit prelungirea înţelegerilor, iar până acum au fost anunţat nu mai puţin de opt prelungiri de contracte.

Pe listă se află şi Roberta Stamin, care în ultimul an a reprezentat HC Zalău la Naţionala de senioare. Handbalista a semnat un nou contract cu gruparea de sub Meseş, valabil pentru sezonul 2024 – 2025.

„Roberta Stamin continuă alături de noi. Componenta echipei naţionale a României a ales să poarte tricoul nostru şi în sezonul următor. Pe această cale îi mulţumim pentru încrederea acordată şi îi urăm mult succes”, a transmis HC Zalău.

Roberta Stamin a avut un ultim an foarte bun la Zalău, fiind convocată de trei ori la Naţionala României. Prima dată a fost convocată pentru jocurile amicale cu Ucraina, după care ea a fost inclusă şi în lotul lărgit pentru Campionatul Mondial.

În primăvară, chiar de ziua sa, jucătoarea făcea parte din lotul României pentru jocurile din preliminariile Campionatului European cu Croaţia, Bosnia-Herţegovina şi Grecia! După ce şi-a făcut debutul în meciurile oficiale la lotul României, Stamin a marcat şi primele goluri în partida cu Grecia.

Roberta Stamin joacă la HC Zalău din anul 2022, când a fost transferată de la SCM Rm. Vâlcea. Tot în această vară, cu HC Zalău şi-a prelungit contractul şi golghetera sezonului trecut, Emilija Lazic.

You may also like

Leave a Comment