Când era legitimat la FC Zalău, Adrian Noţigan era portar la echipa din Liga a III-a şi atacant la echipa secundă, ce activa în Liga a IV-a. Pe ambele fronturi, jibouanul şi-a făcut datoria, iar în teren chiar a făcut furori în faţa porţilor adverse, devenind golgheterul din Liga a IV-a! Chiar dacă anii au trecut peste „veşnicul tânăr”, Noţigan mai face încă senzaţie.
Transferat recent la Someşul Someş-Odorhei, portarul ajuns la vârsta de 46 de ani a intrat între buturi şi la derby-ul zonal cu SCO Jibou. În poartă, acesta a dat siguranţă, astfel că Vlad Ortelecan şi compania au putut să se concentreze mai mult pe faza ofensivă. Dar, Someşul voia neapărat victoria, atât pentru punctele din clasament, cât şi pentru orgoliile locale, mai ales că majoritatea jucătorilor formaţiei din Someş-Odorhei sunt jibouani, iar unii dintre ei nu au plecat cu bine de la SCO…
Cel care a deschis scorul a fost Samuel Botiş, în minutul 37, printr-un şut sub bara transversală. După revenirea de la vestiare, acelaşi jucător putea dubla avantajul gazdelor – Major Robert a centrat perfect la Botiş care nu l-a putut învinge pe portarul maramureşean Ioan Vlonga, deşi se afla singur la doar 6 metri de poartă!
Emoţiile spectatorilor de pe cocheta bază din Someş-Odorhei au fost risipite de Adrian Noţigan. În minutul, 48, goal-keeper-ul celor de la Someşul a reţinut mingea după un şut şi a degajat luuung, din propriul careu. Mingea a luat viteză şi a ajuns în poarta Jiboului, aceasta şi în condiţiile în care portarul Ioan Vlonga era ieşit!?! Gol de la 80 de metri!
După ce a înscris, experimentatul portar şi-a făcut datoria şi între buturi, având două intervenţii excelente, la atacurile bune ale celor de la SCO. Spre final, Someşul putea face chiar 3 – 0, dar Alexa Ilieş a trimis mingea în braţele portarului advers, de la doar 2 – 3m! S-a terminat 2 – 0, suficient pentru ca Raul Porumb şi compania să îşi păstreze poziţia pe podium.
Someșul Someș-Odorhei – SCO Jibou 2 – 0 (1 – 0)
Au marcat: Samuel Botiș (‘27) și Adrian Noțigan (‘48)
Someșul: Adrian Noțigan – Vlad Lazăr, Raul Porumb, Mihai Molnar, Călin Lazăr (‘75 Alexandru Morar), Bogdan Rus, Vlad Ortelecan (cpt.) (‘86 Vlad Cioban), Major Robert, Samuel Botiș (‘56 Alex Turcu), George Porumb (‘51 Rareș Pintea) și Patrik Cosma (‘64 Alexa Ilieș). Rezerve: Ionuț Chechedi – Andrei Pop. Antrenor: Vlad Ortelecan. Delegat: Marius Moș
SCO Jibou: Ioan Vlonga – Viorel Noje (‘64 Denis Bercea), Tudor Hozan (cpt.), Marius Muntean, Cristian Romitan, Bogdan Petrușan (‘60 George Marian), Sergiu Korozsi, Marian Antal, Denis Modi, Gabriel Buda (‘73 Vasilie Ilieș) și Sebastian Turbucean. Rezerve: Rareș Sălăjean și Ionuț Unguraș. Antrenor: Cristian Vancea. Delegat: Vasile Pocol
Au arbitrat: Raul Horvat (Zalău) – la centru, Sorin Centea (Zalău) și Denis Borzan (Zalău) – asistenți
Observator AJF: Liviu Buzure (Jibou)
Jucătorul meciului: Adrian Noţigan