Început de an fantastic pentru Tatyana Prycop. A devenit a treia cea mai bună marcatoare de la HC Zalău

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 576 views
A+A-
Reset

Tatyana Prycop a ajuns la Zalău în anul 2018, când era transferată de la CS Marta Baia Mare. A jucat destul de puţin la început şi chiar a fost aproape de o despărţire în vara lui 2021, dar în cele din urmă, ucraineanca a rămas sub Meseş. Evoluţiile sale au fost din ce în ce mai bune, iar în acest sezon, Prycop este a treia cea mai bună marcatoare a echipei. A “explodat” după întreruperea campionatului la finalul anului trecut, iar de atunci şi până în prezent, este cea mai bună marcatoare a clubului.

Handbalista care împlineşte chiar azi, 25 ianuarie, frumoasa vârstă de 25 de ani a fost golghetera turneului de la Slatina, reuşind să înscrise 26 de goluri la acel turneu. În primul joc oficial din campionat, Prycop a reuşit să înscrie 8 goluri în poarta Rapidului, fiind cea mai bună marcatoare a Zalăului în acea partidă.

A fost din nou la înălţime şi la disputa câştigată de HC Zalău cu Minaur Baia Mare, reuşind să înscrie nu mai puţin de 9 goluri. Handbalista a fost din nou cea mai bună marcatoare a Zalăului, de această dată la egalitate cu Roberta Stamin, şi în confruntarea de miercuri dimineaţă cu CSM Bucureşti, ambele reuşind 5 goluri. După meciul cu CSM Bucureşti, Tatyana Prycop a avut şi un mesaj pentru fanii care au fost prezenţi în număr mare la acel joc.

“A fost o atmosferă senzaţională. Le mulţumim suporterilor că au fost alături de noi şi sperăm să vină şi la meciul următor într-un număr cât mai mare”, a declarat Tatyana Prycop.

Tatyana Prycop se dovedeşte o “mână sigură” şi la aruncările de la 7 m, fiind cel mai bun executant din ultimele partide.

Handbalista de la HC Zalău a ajuns la 47 de goluri marcate în 11 partide disputate, fiind a treia cea mai bună marcatoare, după Emilija Lazic (69 de goluri) şi Roberta Stamin (60 de goluri).

De altfel, cele trei handbaliste au reuşit să înscrie mai bine de jumătate din golurile marcate de HC Zalău în turul de campionat.

You may also like

Leave a Comment

error: Content is protected !!