Vă prezentăm pe scurt povestea a doi oameni din Zalău care s-au stabilit, acum în toiul iernii pe malul lacului Vârșolț, unde locuiesc într-un cort!?
Condițiile în care trăiesc și locuiesc cei doi, clar, sunt nicidecum de secol 21, ci mai degrabă de Evul Mediu, cu diferența că atunci nu existau becuri, baterii și nici panourile solare de care cei doi autoexilați dispun pentru a-și îndulci oarecum zilele și mai ales nopțile.
Fără căldură, fără de minimele condiții de igienă și mai ales fără posibilități de igienă personală, ducând un trai de pe o zi pe alta, bărbatul, pe numele său Nagy Iosif, care este de loc de prin Zalău, si-a stabilit o locuință provizorie în care locuiește cu o femeie și ea de prin Zalău.
Cei doi sunt cam trecuți de prima tinerețe și clar, condițiile meteo, materiale și cele financiare nu le sunt deloc favorabile și nici vreo rază de speranță în ceva mai bun sau mult mai bine nu au. Sunt genul acela de ființe care când sunt adesea întrebați ce bunuri au, răspund invariabil ca și melcul care-i cu casa-n spate, zicând: „Ce e pe mine e și-n dulap!”
Recent, bărbatul ne-a adresat câteva rânduri privind starea și condițiile lipsă pe care le are el și cu femeia sa, solicitând ajutor pentru a primi o locuinţă socială:
Bună ziua, mă numesc Nagy Iosif -Istvan, sunt din Zalău. Eu cu femeia mea am locuit la Adăpostul de Noapte din Zalău. Noi, eu cu femeia pe care o am, am decis ca să venim, să ne mutăm, pe zona barajului de la Vârșolț. Nu ne-a plăcut la adăpost, pentru că acest cămin este plin de ploșnite. Noi am depus dosarul cu o cerere pentru garsonieră socială în blocul C-3 din Zalău, dar mi s-a spus că nu îndeplinesc condițiile. Acum lucrez la firma de salubritate de la Zalău și iată că stationez cu cortul pe vremea asta urâtă cu prietena mea din adăpostul de noapte. Încă astept să-mi sune telefonul să-mi zică cineva că mi s-a oferit un loc de locuit. Vă rog să mă ajutați, să faceți ceva să pot primi și eu o locuință socială”.
Desigur, lipsuri sunt multe în societatea românească și statul și guvernanții ar fi obligați ca să rezolve astfel de cazuri sociale, însă stai și te pui în locul lor, a ăstora doi oameni ce stau în cort acuma iarna, fără căldură și minime condiții de confort. Noi oamenii de rând, societatea românească, nu vom putea ca să rezolvăm, să facem o eradicare a acestor stări de insuficiență și sărăcie, dar măcar, pe ici pe colo, putem cârpi câte ceva și de din prea puținul nostru sau de la alții din prea multul lor ca să aibă și amărâții sorții un trai mai bun.
Cu aceași măsură, să nu uităm că sunt și mulți care așteaptă doar ajutoare și mâini întinse după pomană și care se complac în nemișcare și nemuncă și pentru care ca în pilda cu cel înfometat care ceruse de mâncare, în schimb el a primit o undiță cu care să meargă să-și pescuiască singur mâncarea, nu le convine să și-o caute. Aidoma părintelui care ca zestre pentru pruncul său i-a spus acestuia că îi va lăsa drept dar ceva cu care o să se poată hrăni toată viața lui. Ei da, părintele i-a lăsat pruncului o lingură drept moștenire!
Totuși, în spirit creștinesc și după buna datină a Sărbătorilor de Iarnă când milostenia este ideea de bază a bunătății, poate vom reuși ca să sensibilizăm pe cine trebuie, de unde trebuie și ca urmare acest Nagy Iosif-Istvan și cu femeia lui să poată accede la un trai mai bun. Chiar dacă nu vom reuși să-i săturăm și să-i hrănim pe toți înfometații și vitregiții sorții, măcar dacă am reușit ca unora să le readucem zâmbetul speranței pe chip, ei bine acele zile nu vor fi fost irosite în zadar…
