Responsive Menu
Add more content here...


În piețele din Sălaj, mărţişoarele şi florile de sezon – vedetele de 1 și 8 martie

Mai sunt doar câteva zile până când va fi oficial primăvară, iar vestitorii ei au apărut și în piețele agroalimentare din Sălaj. În aceste zile mărțișoarele și florile sunt la mare căutare. Prețurile sunt pentru toate buzunarele

by Mihai POP
0 comment 22 views
A+A-
Reset

Luna mărţişorului, implicit a femeii, readuce la viaţă nu doar natura, ci implicit şi creşterea numărului de vânzări ale comercianţilor de flori.

Prima zi a primăverii aduce cea mai mare bucurie producătorilor locali de mărțișoare și flori şi celor care le comercializează, pentru că au cele mai mari vânzări de peste an.

Clienții vor avea de unde alege un simbol al primăverii pentru persoanele importante din viața lor.

Vedete de sezon sunt și florile, care sunt nelipsite odată cu venirea primăverii, indiferent că sunt cumpărate pentru a fi dăruite sau pentru amenajarea propriilor grădini.

În piețele, serele și magazinele din orașele Șimleu Silvaniei, Jibou, Zalău și nu numai, comercianții de flori se pregătesc intens pentru aceste zile importante.

Dacă simbolicul mărţişor se vinde la preţuri cuprinse între 3 şi 30 de lei, iar unii oferă chiar bijuterii femeilor din viaţa lor de 8 Martie, florile, în special cele de sezon, rămân prima opţiune cu care sunt însoţite urările de primăvară.

Sunt mulți care preferă să le cumpere direct de la sursă, adică de la sere. Şi în loc să ofere buchete, aleg pentru cei dragi ghivece cu flori parfumate, care pot fi apoi păstrate sau plantate în curte.

Zambilele şi lalelele, cele mai căutate

Desigur, simbolul suprem al renașterii este ghiocelul – cea mai gingașă floare care reușește să străpungă zăpada rece, pentru a ne vesti venirea soarelui. Se spune că ghiocelul ar fi cea dintâi floare de pe pământ – atunci când Adam și Eva au fost alungați din Paradis, pe pământ era zăpadă. Eva a început să plângă amarnic pentru că pierduseră Paradisul. Văzând suferința oamenilor, Dumnezeu a vrut să-i aline și să-i ajute să nu-și piardă speranța în mântuire, așa încât a transformat câțiva fulgi de zăpadă în ghiocei.

Însă, Lalelele și Zambilele pe care femeile le adoră, după cum bine știți, sunt alte flori foarte iubite. Acestea întregesc tabloul de primăvară prin frumusețea și mireasma lor.

Fie că sunt albe, roz sau violet, zambilele sunt inconfundabile, prin parfumul lor dulce, pregnant și îmbietor. Un buchet de zambile îți înfrumusețează camera și îți înmiresmează aerul din întreaga casă. În general, zambilele mov sunt cele mai parfumate, așa că dacă îți place foarte mult mirosul de zambile, acestea vor fi cu siguranță pe placul tău.

Fie că alegi să comanzi un buchet de ghiocei, de zambile, de frezii, de lalele, de narcise sau orice alt buchet de flori de primăvară, oferă-le femeilor dragi flori de Mărțișor și fă-le să se simtă speciale în Luna femeii.

 

You may also like

Leave a Comment