Responsive Menu
Add more content here...


Ilegalități în domeniul silvic pe raza județului Sălaj: amenzi de peste 30.000 de lei și 205 mc material lemnos a fost confiscat

Poliţiştii au aplicat sancţiuni în valoare de peste 37.000 de lei în urma unor acţiuni organizate în orașul Jibou și localitățile arondate, în perioada 8 - 11 mai, pentru combaterea ilegalităţilor din domeniul silvic

by Mihai POP
0 comment 387 views
A+A-
Reset

În perioada 8 – 11 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat acțiuni, în orașul Jibou și localitățile arondate, pe linia prevenirii si combaterii delictelor silvice.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost verificate trei societăți comerciale și 8 transporturi de material lemnos, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amenzi în valoare de peste 37.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au dispus confiscarea faptică sau valorică a peste 205 metri cubi de cherestea rășinoase, în valoare de aproape 185.000 de lei.

Astfel, în urma unui control efectuat la o societate comercială din localitatea Ileanda, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au constatat că, în perioada noiembrie 2023 – aprilie a.c., societatea comercială în cauză ar fi primit material lemnos de la o societate din județul Bistrița-Năsăud, avizele de însoțire a materialului lemnos fiind emise pentru pentru un alt agent economic.

Totodată, în perioada noiembrie 2021 – aprilie a.c., deși înregistrat în aplicația SUMAL 2.0 ca transportator profesionist, același operator economic ar fi exepediat, în repetate rânduri, material lemnos, în calitate de utilizator Non-Sumal.

De asemenea, în urma comparării stocurilor scriptice cu cele faptice, polițiștii au constatat că societatea comercială nu deține faptic cantitatea de 9,55 metri cubi de cherestea rășinoase, material lemnos consemnat în stocurile scriptice.

Față de societatea comericală în cauză a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu trei amenzi în valoare totală de 16.000 lei, iar ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea valorică a peste 192 de metri cubi de cherestea rășinoase, în valoare de aproape 174.000 de lei.

De asemenea, la data de 10 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au efectuat un control la o societate comericală cu sediul în comuna Șimișna, unde au constatat faptul că societatea comercială nu deține cantitatea de 2,83 metri cubi de cherestea rășinoase, material lemnos care se regăsea în stocurile scriptice.

Operatorul economic a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea valorică a celor 2,83 metri cubi de cherestea rășinoase, în valoare de 2.531 de lei.

La data de 8 mai a.c., în urma controlului circulației materialului lemnos, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au oprit în trafic pentru control un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat din județul Bistrița-Năsăud, care transporta cu 8,7 metri cubi de cherstea rășinoase în plus față de volumul consemnat în avizul de însoțire a materialului lemnos.

Societatea comercială expeditoare a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea celor 8,7 metri cubi de cherestea rășinoase, în valoare de peste 7.795 de lei.

You may also like

Leave a Comment