Fenomenele meteo extreme au provocat teroare în rândul populaţiei şi mai mulţi sălăjeni au ajuns la spital, după ce au fost surprinşi de „ploaia” de gheaţă
Marţi după-amiază, la Zalău au fost vremuri parcă desprinse dintr-un film de groază. Dintr-odată cerul s-a întunecat şi la puţin timp după aceea, a venit potopul.
Au urmat scene apocaliptice, cu o ploaie de gheaţă, iar oamenii, care erau adăpostiţi, priveau neputincioşi cum casele sau maşinile le sunt distruse de grindina de mărimea unui ou.
Din păcate, au fost şi oameni surprinşi afară, în „miezul” potopului şi din păcate au fost înregistrate mai multe cazuri în care oamenii au ajuns la spital. Conform celor de la Prefectura Sălaj, nu mai puţin de şase sălăjeni au ajuns la spital.
În două cazuri, a fost solicitată intervenţia Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj. În primul este vorba despre o femeie care a suferit un atac de panică şi a leşinat în zona Astralis, iar în al doilea caz, o tânără a fost lovită în zona articulaţiei mâinii.
„Din câte mi s-a raportat mie, au fost două intervenţii ale SAJ din cauza furtunii de ieri. Este vorba despre o femeie care a suferit un atac de panică, în zona Astralis şi despre o persoană mai tânără, care a fost lovită de gheaţă la articulaţiile mâinii”, a spus Ioan Cordea, purtătorul de cuvânt al SAJ Sălaj.
Alţi zeci de sălăjeni au fost „atacaţi” de grindina de dimensiuni medii şi mari, însă, din fericire au ajuns la timp la un loc de adăpost şi au scăpat doar cu vânătăi.