Responsive Menu
Add more content here...


Gloria Bistriţa vine la Şimleu

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 22 views
A+A-
Reset

Seria de patru rezultate pozitive a celor de la Sportul Şimleu a fost întreruptă de CFR II Cluj, la capătul unui joc pe care şimleuanii l-au dominat. Însă, nu este timp de văicăreală, pentru că la finele săptămânii, sub Măgura vine Gloria Bistriţa, un adversar redutabil care are pretenţii de promovare în Liga a II-a

Sâmbătă, ora 14.00, Stadionul “Măgura”: Sportul Şimleu – Gloria Bistriţa

Sportul Şimleu a avut o serie de patru rezultate pozitive care a fost întreruptă de CFR II Cluj. Chiar dacă elevii lui Dănuţ Şomcherechi au făcut un meci bun şi au avut ocazii de a înscrie, golurile au picat în poarta lor şi Şimleul s-a întors acasă fără puncte de la Cluj.

Însă, nu este timp de văicăreală, iar antrenorul grupării de sub Măgura încearcă să-i refacă cât mai repede pe băieţi din punct de vedere psihic pentru că la finalul acestei săptămâni, Sportul are parte de un nou meci dificil, cu Gloria Bistriţa.

Echipa antrenată de Adrian Falub ocupă locul secund în Seria a X-a, dar traversează o formă foarte bună în campionat, acolo unde Gloria nu a mai pierdut din etapa a IV-a, disputată în 17 septembrie. Atunci, Gloria pierdea surprinzător la CSM Sighetu Marmaţiei.

De atunci şi până în prezent, echipa lui Falub a bifat patru victorii cu CSM Satu Mare, SCM Zalău, Victoria Carei şi Minerul Ocna Dej, reuşind şi două remize la Lotus Băile Felix şi FC Bihor Oradea. Singurul joc pierdut de bistriţeni în această perioadă a fost un joc din Cupa României, cu Unirea Slobozia, formaţie de Liga a II-a.

Însă, de remarcat este faptul că Gloria Bistriţa nu se simte foarte confortabil departe de casă, reuşind o singură victorie în deplasare, pe terenul celor de la Minerul Ocna Dej. De cealaltă parte, şimleuanii au dat uitării începutul dezastruos de sezon, fiind pe drumul cel bun, mai ales după acea serie bună de patru rezultate pozitive.

Mai mult, pe teren propriu, şimleuanii au fost învinşi doar de CSM Satu Mare şi SCM Zalău, iar în ultimele dueluri în faţa propriilor suporteri a bifat două victorii, cu Victoria Carei şi CSM Sighetu Marmaţiei.Sigur, calibru adversarului de sâmbătă este cu totul altul, însă, băieţii lui Dănuţ Şomcherechi speră să facă un joc bun, să beneficieze de sprijinul suporterilor pentru acest joc şi să obţină un rezultat pozitiv.

“Am făcut un joc bun la CFR II şi meritam cel puţin un punct. Dar, n-avem ce să facem. Privim înainte, deoarece ne aşteaptă un meci foarte greu cu Gloria Bistriţa. Trebuie să ne refacem psihic, pentru că nu e uşor ca după un meci pe care l-ai controlat majoritatea timpului să-l pierzi. Sper să pot să-i remontez, să uităm meciul de la Cluj, pentru că ne aşteaptă un meci foarte greu, mai ales când ştim cu toţi ce a fost în tur. Trebuie să privim şi faptul că dacă Gloria joacă bine acasă, în deplasare au probleme”, ne-a declarat Dănuţ Şomcherechi.

În tur, Gloria Bistriţa a reuşit să se impună cu 5 – 0 în faţa Şimleului. Pentru partida de sâmbătă, Dănuţ Şomcherechi nu se va putea baza pe căpitanul său, Ionuţ Pascu.

You may also like

Leave a Comment