Responsive Menu
Add more content here...


Ghici ce votăm noi la Zalău în 9 iunie

by Mihai POP
0 comment 330 views
A+A-
Reset

Pentru alegerile locale din 9 iunie, campania electorală a început conform legii în 10 mai şi se va încheia în 7 iunie. În afara oricăror reguli, în Zalău partidele au făcut însă intens publicitate candidaţilor în luna dinaintea campaniei electorale.

În campania propriu-zisă, cu reguli, nu mai au voie cu alt afişaj decât cel prevăzut de lege, pe panourile electorale. Dar am aflat din sloganurile din aşa-zisa ”pre-campanie” că unul înfăptuieşte, că altul are viitorul la degetul mic, că altul ar putea şi el ceva dacă ar fi să fie, că aur fără nimic sau că „egyutt gyozni fogunk”.

Candidaţii au fost coborâţi aşadar de pe blocuri, nu mai sunt agăţaţi peste drumuri, nu mai ocupă marile panouri publicitare, pe care a reapărut reclama obişnuită la coşul de cumpărături pe care îl poţi umple cu bani puţini. Dacă câştigi mult. Dacă câştigi puţin, nu mergi cu coşul în magazin. E de pomenit asta, pentru că de cum trăim se ocupă tocmai ăştia pe care îi alegem.

Pe măsură ce democraţia se maturizează şi la noi, electoratul înclină tot mai mult să aleagă mai puţin partidul, numai aşa, de dragul lui Iliescu, de dragul lui Ciorbea sau de dragul lui Corneliu Coposu. Sunt vremuri apuse şi alegem ceva mai pragmatic, alegem mai mult cu oameni vii, care se mişcă, care dovedesc ceva. Mai lăsăm dragostea de ideologie deoparte, că dacă o ţinem aşa ni se micşorează stomacul, închidem caloriferul şi vin când ne dorim mai puţin termenele la taxe şi impozite.

E aşadar ceva mai greu pentru partide să aducă în prim-plan candidaţi pe gustul alegătorului. Trebuie să aibă atuuri, să fie popular, cumsecade, muncitor, cu adevărat implicat pentru mai bine în comunitate. Greu, pentru că partidele au în general mulţi fripturişti. Dar a scos fiecare pe tarabă ce a considerat că are mai bun. În condiţiile în care naiv şi neinstruit să fii să nu prevezi rezultatul şi că spectacolul alegerilor, obligatoriu pentru democraţie şi normalitate, este pentru partide important să promoveze nume care să rămână pe tipărituri, în analele Facebook-ului şi în conştiinţa publicului pentru diverse alte interese şi eventual pentru altă ocazie.

Îşi doresc funcţia de primar în Zalău, cei mai mulţi fără nicio nădejde

În 9 iunie avem buletin de vot dedicat pentru alegerea primarului. O să-i găsim acolo pe Ionel Ciunt de la PSD, pe Claudiu Bîrsan de la PNL, pe Nicolae Fazakas de la UDMR, pe Gabriela Olar de la USR, Alin Prunean de la REPER şi Ioan Taloş de la AUR. E simplu ca bună ziua să alegi şi să votezi cu ăla în care crezi.

N-am exclus însă deloc că se va vota suficient de mult şi politic. Sunt destui care o duc greu şi nu le convine, deci vor fi şi multe procente anti-sistem împrăştiate surprinzător între candidaţi cu istoric mai puţin vizibil sau verificat, că tocmai ăsta-i farmecul democraţiei.

Rezumăm logic că e de aşteptat ca cei care candidează din partea PSD şi PNL să ia cele mai multe voturi. Interesantă va fi doar distanţa dintre ei.

Ce-i cu Consiliul Local Zalău?

Ce înseamnă?

De ce îl alegem?

Alegătorii sunt mai puţin familiarizaţi cu rolul Consiliului Local şi nu le este clar la ce-i util, de ce contează, de ce o să avem un buletin de vot stufos, cu liste lungi de nume propuse de partide pentru Consiliul Local. Numai alegătorii cu înclinaţii de tocilar vor citi în întregime aceste liste. Pe asta şi mizează partidele şi pun în cap de listă numele cu priză la public.

Păi, Consiliul Local Zalău este alcătuit din 21 de aleşi şi partidele sunt reprezentate proporţional în funcţie de câte voturi au făcut rost în alegeri. Acest Consiliu Local dezbate proiectele propuse pentru a fi implementate în oraş şi apoi le supune la vot. De Consiliul Local depinde ce se face şi ce nu se face în Zalău.

Proiectele au nevoie de majoritate în Consiliul Local ca să fie puse în practică. Iar istoricul ne arată că foarte mulţi dintre consilieri vin la şedinţe nepregătiţi, fără măcar să citească proiectele, sunt departe de a le înţelege şi dezbat verzi şi uscate. Deci e important să fie mai mulţi oameni responsabili în Consiliul Local. Nu-i aşa?

Ia să vedem cum îşi propun partidele să câştige cât mai multe voturi în Consiliul Local Zalău, să aibă cât mai mulţi consilieri, să facă cât mai multă vâlvă politică în următorii patru ani.

Ionel Ciunt şi Teodor Bălăjel în fruntea listei PSD pentru Consiliul Local

Are toată logica din lume că primarul Ionel Ciunt se regăseşte primul şi pe lista pentru lista propusă de PSD pentru Consiliul Local Zalău. Urmat de viceprimarul Teodor Bălăjel, care o recunoaştere mare în public pentru implicarea în modernizarea Zalăului. O echipă care a avut succes în administrarea Zalăului şi cu care PSD pare că speră să obţină singur majoritatea în Consiliul Local Zalău.

Să poată trece proiectele fără obiecţii ciudate din partea unor consilieri care irosesc timpul Zalăului cu intervenţii în şedinţă de genul că Mihai Viteazul nu merită statuie în oraş că s-a bătut, era agresiv, cum s-a întâmplat deunăzi.

Claudiu Bîrsan şi Crişan Mihai vor să tragă lista PNL

Ca şi în cazul PSD, şi peneliştii consideră că cel care candidează la funcţia de primar, Claudiu Bîrsan, va aduce maxim de voturi şi pentru Consiliul Local Zalău. Cu Mihai Crişan pe poziţia a doua – consilier local PNL în funcţie acum, nu tare vizibil însă pe prima scena politică a oraşului.

UDMR mizează pentru Consiliul Local pe Nicolae Fazakas, dar mai mult pe Alexandru Lakatos

Şi la UDMR, aceeaşi poveste, dar puţin, puţin mişcată. Nicolae Fazakas, candidatul de primar, este pe poziţia a doua, după Alexandru Lakatos, figură populară în rândul electoratului maghiar, cel care este şi preşedintele UDMR Zalău.

Mai vedem cap de listă a Alianţei Dreapta Unită la Consiliul Local pe Gabriela Olar, REPER-ul o propune pe Ioana Negrean, iar AUR vine şi el cu candidatul de primar în prima poziţie, Ioan Taloş.

Spor la vot! Atenţie că ce votaţi e oglinda traiului pe care o să-l duceţi până în 2028, care-i departe!

You may also like

Leave a Comment