Responsive Menu
Add more content here...


FOTO&VIDEO. S-a redeschis Substaţia de Ambulanţă Crasna! Investiţia care poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte

Chiar de Ziua Mondială a Sănătăţii, la Crasna a avut loc duminică festivitatea de inaugurare a Substaţiei de Ambulanţă. Cu susţinerea necondiţionată a Primăriei Crasna, a Consiliului Judeţean Sălaj, dar şi a partidului UDMR, investiţia a putut fi finalizată cu succes şi apoi predată Serviciului de Ambulanţă Judeţean Salaj

by Călin ONICAŞ
0 comment 148 views
A+A-
Reset

Moment special în Sălaj. Duminică, 7 aprilie, adică chiar de Ziua Mondială a Sănătăţii, a fost inaugurată cu fast noua staţie de ambulanţă, amplasată în apropierea Spitalului de Boli Cronice din Crasna.

Substaţia de Ambulanţă Crasna a devenit inactivă de ani buni, din cauza unor probleme cu imobilul care o găzduia. Primăria şi, primarul Kovács István însăşi, s-au zbătut pentru a găsi o soluţie. Totuşi, această substaţie deservea mii şi mii de oameni din întreg bazinul Crasnei.

Dintr-o dată, acest serviciu medical extrem de important îl servea Substaţia de Ambulanţă Şimleu Silvaniei, ceea ce însemna un timp mult mai mare pentru intervenţii. “Ştim că există cazuri în care şi un minut este extrem de preţios. Sunt cazuri în care câteva secunde pot face diferenţa între viaţă şi moarte”, spunea primarul Kovács István.

Cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj, dar şi cu sprijinul UDMR, au fost găsite resursele necesare pentru ca – în anul 2024 – la Crasna să există o nouă staţie de ambulanţă modernă.

La evenimentul de inaugurare au participat deputatul Dénes Seres – preşedintele UDMR Sălaj, senatorul Kovács Irénke, prefectul Dari Toma, Robert Szilagyi – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, Narcisa Balint – managerul  Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sălaj, Ligia Marincaş – director al DSP Sălaj, viceprimarul Vincze Alexandru, dar şi foştii primari ai comunei Crasna – Pop Emeric şi Bogya Miklos.

Evenimentul s-a încheiat cu un moment mult aşteptat: predarea investiţiei către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sălaj.  Actul de predare a investiţiei a fost semnat în aplauzele tuturor de către primarul Kovács István şi managerul SAJ – Narcisa Balint. 

Cetăţenii comunei Crasna, dar şi cetăţenii din zonă vor putea beneficia mult mai uşor şi mai rapid de asistenţă medicală!

În acest moment, în judeţul Sălaj mai există încă trei substaţii de ambulanţă, la Şimleu Silvaniei, Jibou şi Cehu Silvaniei, dar conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj doreşte înfiinţarea a încă două substaţii, la Ileanda şi la Zimbor.

 

“Este un moment de bucurie, pentru că a venit momentul în care am terminat o investiție importantă, pe care urmează să o predăm Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sălaj. Investiţia este foarte importantă, deoarece – în centrul activităţii făcute de Primărie, de către Consiliul Local şi de către mine ca şi primar, – contează omul, omul care face parte din această mare familie care este comuna Crasna cu toate satele sale aparţinătoare, Ratin, Marin şi Huseni.

Şi, dacă noi, ca administraţie locală, putem contribui cu ceva la bunăstarea, bucuria şi sănătatea cetăţeanului, atunci noi suntem bucuroşi că am putut face un pas în faţă în această direcţie. Ne bucurăm că la Crasna se va muta Substaţia de Ambulanţă, deoarece nu e tot una ca un echipaj de specialitate de la ambulanţă să nu ajungă de la Şimleu Silvaniei după 13, 14 minute, sau doar în doar un minut sau două! Stiţi bine că există şi cazuri în care un minut este extrem de preţios. Sunt cazuri în care câteva secunde pot face diferenţa între viaţă şi moarte”, a menţionat Kovács István – primarul comunei Crasna.

Primarul a ţinut să precizeze faptul că investiţia s-a realizat împreună cu Consiliul Judeţean Sălaj, ca şi un partener de nădejde. Cu această ocazie, acesta a ţinut să mulţumească tuturor celor care au fost implicaţi în acest proiect – Consiliului Judeţean Sălaj şi personal vicepreşedintelui Róbert Szilágyi, care s-a implicat.

Totodată, a mulţumit conducerii UDMR pentru implicare şi pentru că a găsit fonduri pentru această investiţie importantă pentru întreaga comunitate, dar şi pentru zonă, dar şi doamnei manager Narcsia Balint, “care a crezut în noi în intenţia de a readuce serviciul de Ambulanţă la Crasna”.

În fine, edilul a mulţumit tuturor colegilor săi, viceprimarului şi consilierilor locali care l-au susţinut. “Cu toţii, am ştiut importanţa acestui proiect pentru cetăţeni”, a conchis primarul comunei Crasna.

“De când acest serviciu a fost mutat la Şimleu Silvaniei, eficienţa a avut de suferit. În aceste condiţii, comunitatea locală – primarul şi Consiliul Local – au decis să găsească soluţii pentru o altă locaţie pentru staţia de ambulanţă. Sigur, împreună cu noi -pentru că am făcut un efort colectiv -, am reuşit acest lucru, ceea ce înseamnă o investiţie extrem de importantă. Duminică, comuna Crasna a predat această investiţie Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj. E foarte importantă această investiţie pentru comuna Crasna, dar şi pentru întreaga zonă, deoarece staţia va deservi vreo 30-40.000 de oameni şi sigur că eficienţa va creşte! De multe ori, se luptă cu secundele şi totul este contracronometru pentru viaţa oamenilor. Le-am dorit celor de la Crasna să folosească această staţie, doar dacă au nevoie”, a declarat deputatul Dénes Seres.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Ştirile din Sălaj de miercuri, 10 aprilie.


You may also like

Leave a Comment