Responsive Menu
Add more content here...


Foto&Video. Concert emoționant de pricesne “LA UMBRA CRUCII TALE” susținut la Cercul Militar Zalău

Cercul Militar din Zalău a găzduit aseară Concertul caritabil de Pricesne "LA UMBRA CRUCII TALE". Printre grupuri de interpreți și soliști vocali au participat și un grup de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Jibou. Evenimentul a fost destinat casei pentru bătrâni "ProCivitas"-Bobota

by Mihai POP
0 comment 932 views
A+A-
Reset

„Nimic nu ridică sufletul şi nu-i dă aripi, nu-l smulge din cele pământeşti, nu-l eliberează din legăturile poftelor cărnii, nu-i inspiră înţelepciunea divină şi nu îl fac să dispreţuiască pornirile josnice, precum muzica şi accentele măsurate ale unui cântec dumnezeiesc”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Pricesnele reprezintă deopotrivă un veritabil leac pentru sufletul omenesc şi o rugăciune trimisă prin cântec lui Dumnezeu, şi au darul de a ne apropia mai mult de Dumnezeu şi a păstra cunoaşterea credinţei noastre strămoşeşti.

Concert emoționant de pricesne “LA UMBRA CRUCII TALE”

Sub directa implicare a Asociației ”Inimioare fericite”, în parteneriat cu Mănăstirea Bobota și co-organizatorul Ionuț Uivaroși s-a desfășurat, la Cercul Militar din Zalău, Concertul caritabil de pricesne „La umbra Crucii Tale”.

Evenimentul a avut loc marți, 16 aprilie 2024, de la ora 19.00.

Au rostit rugăciuni prin cânt, ode de închinare Crucii Mântuitorului nostru: Aurica Vaida, Diana Borodi, Hermina Danci, Elena Petruș, Mariana Cința, Violeta Vele, Adriana Muste, Ionela Simea, Paul Marincaș, printre care și Grupul ”Codrenii”, Grupul ”Zestrea Satelor”, Horitoarele de la Lăpuș și un grup de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Jibou.

Au fost interpretate cântece religioase atent alese, precum: „Blândul Păstor”, ”Numai tu, Iisuse”, ”A bătut la ușa ta” sau ”Sub o salcie, pletoasă” –  toate cu un rol foarte profund de a purta creștinii prezenți în biserică în acea stare de spirit favorabilă meditației și dorinței de rugăciune, stare pe care întreaga perioadă a Postului Mare, prin rugăciunile specifice ei, ne îndeamnă să o trăim. Acest tip de muzică ne ajută la regăsirea spirituală, ne ajută în acest parcurs în care ne aflăm astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu.

A fost o seara cu pricesne bisericești pline de durere și tristețe în versuri care ne împărtășesc chinul și durerea prin care a trecut Domnul Nostru Iisus Hristos!

Evenimentul a fost destinat casei pentru bătrâni “ProCivitas”-Bobota.



You may also like

Leave a Comment