FOTO&VIDEO. Ciprian Antișan a preluat conducerea Primăriei orașului Cehu Silvaniei – „Îmi doresc o comunitate prosperă pentru toți, indiferent de etnie, religie sau culoare politică”

Astăzi, în prezența prefectului Dari Toma, a avut loc ceremonia de investire a primarului orașului Cehu Silvaniei și a noilor consilieri locali

by Larisa SĂBĂDUȘ
0 comment 1,9K views
A+A-
Reset
Creare site web TANWEB

Astăzi, în sala de ședințe a Primăriei orașului Cehu Silvaniei, s-a scris istorie. De ce? Pentru că după 30 de ani în care UDMR a fost la conducerea Primăriei, a fost instalat noul primar ales din partea Alianței PSD – Pro România – Ciprian Antișan.

La alegerile din vara acestui an, cehanii au trăit momente unice în noaptea dintre 9 și 10 iunie. În urma numărării voturilor, cei doi candidați, Ciprian Antișan (PSD) și Balint Ervin (UDMR) au fost la egalitate de voturi – 1233.

 

Astfel că, toată lumea a stat cu sufletul la gură, așteptând renumărarea sufragiilor, care într-un final au demonstrat că social-democratul a câștigat lupta pentru fotoliul de primar cu doar două voturi diferență!!!

Vestea că Ciprian Antișan este primar, a venit ca și o gură de aer proaspăt pentru majoritatea cehanilor, deoarece toți locuitorii își doreau clar o schimbare.

 

Ciprian Antișan a avut o echipă mare în campania sa, de aici și alianța cu Pro România, care a avut ca scop întregirea comunității, indiferent de etnie, religie sau culoare politică.

„Vreau să vă spun că în campania mea au fost multe persoane care nici măcar nu fac parte dintr-un partid politic, dar și-au dorit să pună umărul la schimbare și uitați că împreună am reușit”, a spus Ciprian Antișan.

 

Așa cum spuneam, astăzi, la orele amiezii, a avut loc ceremonia de investire a noului primar și a Consiliului Local al orașului Cehu Silvaniei, deschiderea acesteia făcându-se prin intonarea imnului național.

De asemenea, dintr-un număr de 15 consilieri, au fost validați 12 dintre aceștia, 3 urmând să fie validați în zilele următoare. Totuși, Consiliul Local al orașului arată astfel: 7 consilieri ai UDMR, 4 din partea PNL și 4 din partea Alianței PSD-Pro România.

La ceremonia de investire desfășurată în prezența prefectului județului Sălaj – Dari Toma – au depus jurământul consilierii validați, ca mai apoi să vină rândul noului primar ales.

 

După ce au avut loc formalitățile legale, social-democratul a ținut să mulțumească tuturor celor care i-au acordat încrederea pe 9 iunie și să precizeze că acest vot îl onorează și totodată, îl responsabilizează să fie în slujba cetățenilor.

„Țin să vă spun că ușa mea va fi deschisă tuturor cetățenilor orașului Cehu Silvaniei și a satelor aparținătoare: Horoatu Cehului, Motiș, Nadiș și Ulciug, indiferent de etnie, religie sau culoare politică. Sunt convins că alături de colegii mei consilieri locali vom reda un nou suflu orașului, prin atragerea de investiții și prin muncă și dedicare. Mult succes tuturor și haideți să aducem prosperitate orașului împreună!”, a conchis Ciprian Antișan – primarul orașului Cehu Silvaniei.

 

Ciprian Antișan a mai deținut o funcție în administrația locală a orașului, anume aceea de vice-primar acum opt ani.

Așadar, de astăzi, social-democratul a preluat oficial conducerea Primăriei orașului Cehu Silvaniei, iar prin experiența sa ca și fost vice-primar și antreprenor, își dorește să ofere tuturor cetățenilor un trai mai bun la ei acasă.

De precizat este faptul că, în acest momente deosebit de importante și emoționante, mama și soția noului primar au fost alături de el, ceea ce demontrează că familia este cel mai mare susținător al fiecăruia dintre noi.

 

Îi dorim și noi mult succes noului primar și consilierilor locali, dar și multă putere de muncă în cinstea comunității!

 

 Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Ştirile din Sălaj de miercuri, 30 octombrie. 

 

 

You may also like

Leave a Comment