Unica pensiune cu acoperiş de paie din Sălaj a fost inaugurată, recent, în Văleni, o mică localitate din judeţ ce mai respiră încă aerul patriarhal şi liniştea de care avem nevoie pentru a ne relaxa şi deconecta de la grijile cotidiene.
Ascunsă între dealuri acoperite de pădure, cu un mic fir de apă ce trece prin faţa proprietăţii, Casa Catrinei e un loc unde să-ţi tragi sufletul, în care să găseşti tihna şi timpul pentru a te reîncărca cu o frumuseţe simplă şi autentică.
Casa Catrinei oferă emoție… o amintire din vremea copilăriei
Pensiunea a fost construită de o familie de sălăjeni – Sebastian şi Ecaterina Olaru – pasionaţi de mediul rural şi tradiţiile din judeţul nostru.
“Casa Catrinei oferă emoție… o amintire din vremea copilăriei… un sentiment de tihnă… un dor de viața simplă… o oprire în timp… o pauză pentru suflet… Dacă mă gândesc la momentele în care s-a creionat ideea căsuțelor, nu îmi amintesc imagini, dorința de a face ceva perfect sau proiectul ideal. Am avut însă în noi emoția pe care căutam să o transmitem, acel drag de lucrurile simple, dorul de tihna domoală a satului. Călătoria spre cele două mândre țuguiate a fost presărată cu multe aventuri, piedici, eforturi, transpirație și muncă. Însă am întâlnit în calea noastră oameni frumoși, oameni care au ajutat, au pus umărul, ne-au încurajat şi au muncit la Casa Catrinei. Lor le mulțumim din suflet!”, povesteşte Ecaterina Olaru.
Ingrediente pentru un sejur perfect
Acoperişul de paie a fost realizat de un meşter din judeţul Maramureş, iar gardul împletit din nuiele de către un meşter din judeţul Satu Mare. Partea de tradiţie se regăseşte şi în chiuvetele de ceramică, făurite de Csibi Csaba, unul din puţinii meşteri olari ce au mai rămas în Sălaj.
“Sub un acoperiş tradiţional de paie, am amenajat pentru oaspeţii noştri cinci camere cu tot confortul vremurilor actuale. Am adăugat şi o sală de evenimente, un loc de citit şi, pentru cei mici, un uriaş hamac. De fapt, dacă ne gândim bine, e vorba de două acoperişuri de paie, un al doilea corp de clădire fiind cel în care punem la dispoziţia celor care ne trec pragul o bucătărie complet echipată şi o sală de mese. Locaţia beneficiază de internet de mare viteză, gratuit. Curtea generoasă este perfectă pentru activităţi sportive, iar gurmanzii au la dispoziţie, tot aici, un loc de grătar şi o vatră de foc pentru un ceaun delicios sau doar pentru a sta seara, lângă un foc de tabără. În rest, mult verde în jur, un mic fir de apă ce trece prin faţa proprietăţii, pădure seculară în spate şi multă linişte. Altfel spus, toate ingredientele pentru un sejur perfect”, declară, pentru ziarul Ştirile din Sălaj, Sebastian Olaru.
Locație de vis
Situată într-o zonă colinară a judeţului Sălaj, Casa Catrinei poate fi punctul pentru drumeţii mai lungi sau mai scurte în pădurile şi pe dealurile din împrejurimi, la cules de ciuperci, fructe de pădure şi trufe, într-o reconectare cu natura şi tradiţiile populare.
În zonă pot fi vizitate obiective turistice precum: Rezervaţia naturală “Grădina Zmeilor”, Grădina Botanică Jibou, Aria naturală “Gresiile de la Cliţ”, Castrul roman de la Porolissum sau Casa morarului din Răstoci.
Deschisă în această vară, Casa Catrinei a oferit deja experienţe de neuitat celor care i-au trecut pragul.
Casa Catrinei – o casă ca o poezie!
“Știi ce se găsește cel mai greu zilele acestea? Liniște. Noi am găsit un loc în care LINIȘTEA predomină: Casa Catrinei – o casă ca o poezie! Singurul sunet ce se aude, zi sau noapte, este foșnetul frunzelor mângâiate de vânt și, dacă asculți atent, ritmul inimii tale. Viața toată ia o pauză aici. Timpul se oprește, parcă, în loc, mintea e limpede, iar spiritul se înalță pe culmile binelui! Trupul se echilibrează, funcționând, încet-încet, după tot ce-l înconjoară. În casă, confortul secolului XXI, în curte și în împrejurimi, în schimb, timpul s-a oprit cu mulți ani în urmă. Satul e locuit de oameni harnici cu gospodării pline de animale și grădini rodnice, iar izvorul din apropiere îi așteaptă pe toți cu apă pură ce curăță, parcă, nu numai trupul, ci și sufletul. Locul acesta e încărcat pe deplin cu o energie bună, aparte. Odată ce vii, liniștea ce o descoperi te însoțește oriunde continui să mergi, și o parte din tine rămâne aici pentru totdeauna”, spune Ioana Pietrar, unul dintre oaspeţii pensiunii.
Venită dintr-o poveste
“Casa Catrinei pare venită dintr-o poveste. Acoperișul de paie burzulite e cel care iți atrage atenția din prima secunda dar, odata intrati, fiecare colțișor e prilej de încântare și de bucurie! Conceptul in sine e foarte fain- o căsuță cu partea comună – bucătărie, sală de mese – iar cealaltă căsuță cu camerele, cu mici spații de relaxare gen colțul de lectură. Atenție la detalii, curățenie impecabilă, gazde super-simpatice. O liniște ireală, răcoare în casă… am venit de-acolo cu bateriile încărcate”, afirmă, la rândul ei, Simona Ciulea.
Mai multe informaţii, inclusive despre tarife şi condiţiile de rezervare, se găsesc pe site-ul pensiunii – www.casacatrinei.ro sau pe contul de Facebook – https://www.facebook.com/CasaCatrinei.
Se acceptă şi plata cu cardul de vacanţă, pensiunea având şi un POS, pentru plata cu cardul, la locaţie. Cafeaua e din partea casei!
Mai multe pe acest subiect, în ediția ziarului Știrile din Sălaj de miercuri, 5 octombrie.