Foto – Ziua Culturii Naționale marcată printr-o manifestare organizată de Consiliul Județean Sălaj

by Mihai POP
0 comment 87 views
A+A-
Reset

Luni, 15 ianuarie, la Zalău s-a organizat o manifestare ”Sălajul și Ziua Culturii Nașionale”. Evenimentul a avut loc în sala de conferințe a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău și a fost organizat pentru a marca Ziua Culturii Naționale

Ziua Culturii Naționale a fost marcată luni, la Zalău, printr-o manifestare organizată de Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Biblioteca Județeană “Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău și Liceul de Artă “Ioan Sima” Zalău.

Programul a inclus cu luări de cuvânt despre Sălajul cultural, în contextul sărbătorii, expoziții realizate de Muzeul Județean de Istorie și Artă, Biblioteca Județeană și Liceul de Artă „Ioan Sima”, momente muzicale asigurate de profesori și elevi de la Liceul de Artă „Ioan Sima”, mulțumiri adresate oamenilor de cultură ai Sălajului.

🗣️ “Ziua nașterii poetului Mihai Eminescu, «omul deplin al culturii române», după cum îl numea Constantin Noica, a fost declarată, nu întâmplător, Ziua Culturii Naționale. Se cuvine să-i evocăm, astăzi, mulțumindu-le cu recunoștință, pe cei care creează cultură, răspândesc cultură și trăiesc în cultură, deoarece într-o perioadă de pandemie spirituală prelungită, ei ne oferă anticorpii care ne ajută să supraviețuim din punct de vedere moral, ca indivizi și ca societate. La mulți ani de Ziua Culturii Naționale!”, a transmis, cu acest prilej, Cristian-Claudiu Bîrsan, vicepreședintele CJ Sălaj.

You may also like

Leave a Comment