FOTO. Victorie cu FC Bihor. SCM Zalău este a doua echipă, după FCSB, care se impune în faţa orădenilor în acest sezon

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 76 views
A+A-
Reset

Gruparea de sub Meseș este abia a doua echipă, după FCSB, care se impune în acest sezon în fața echipei din Oradea. După această victorie, SCM Zalău poate termina in clasamentul grupei C din Cupa României în fața celor de la Dinamo, însă, asta nu ii va asigura calificarea în sferturile de finală


SCM Zalău și FC Bihor s-au întâlnit pe Municipalul de sub Meseș în ultima etapă din grupele Cupei României. Miza acestui joc era una financiară pentru că niciuna nu mai avea șanse de calificare in sferturile competiției. Totodată, a fost un bun meci de verificare pentru ambele echipe, amândouă fiind lider in Liga 3, având că scop promovarea.

S-a jucat cu multă ambiție de ambele părți si nici nu a inceput bine meciul că bihorenii avut prima șansă în minutul 2, dar David Poptean a fost la post.

Au urmat minute bune de tatonare, fără faze de poartă până în minutul 23, când Alex Mare a șutat puțin peste poartă.

La faza următoare, Nikolic a ratat incredibil din fața porții după o centrare primită de la Mare.

După doar un minut, Sergiu Pop a avut și el o șansă bună, dar lovitura sa de cap a nimerit doar bara transversală.

In cele din urmă, Cosmin Meșter avea să scuture plasa bihorenilor cu un șut puternic, la colțul scurt, din careu.

Oaspeții au replicat prin suturile lui Vadim Calugher care nu și-au găsit ținta. Și Sergiu Jurj a avut o șansă bună, dar Ionuț Sălăjan a avut o intervenție salvatoare pe final de repriză.

Ultima ocazie a primei părți a aparținut Zalăului, când Sergiu Pop i-a “furat” o minge portarul advers in colțul careului, a scos pe Nikolic, dar muntenegreanul a șut slab și nu a nimerit poarta rămasă goală.

In minutul 57, Sergiu Pop a marcat și el, dar reușita sa a fost anulată pentru ofsaid. Oaspeții au replicat prin Chitaș, dar șutul său a trecut mult pe lângă poarta lui Poptean. Bihorenii au fost mai periculoși și au avut câteva suturi spre poarta lui Poptean, dar fără efect pe tabelă.

Deși nu a prea avut șanse importante în repriza secundă, SCM a fost pragmatică și Nikolic avea să înscrie pentru 2 – 0, marcând din fața porții după un corner executat de Zimța.

După un minut scorul putea lua proporții, dar Cătălin Stoica a ratat după ce driblase și portarul.

Finalul de meci a aparținut Zalăului, iar Raoul Cristea a fost și el aproape de gol, șutul său fiind scos in extremis de portarul orădean.

In ultimul minut al timpului regulamentar, FC Bihor avea să marcheze și a mai avut o oportunitate bună. Însă, s-a terminat 2 – 1 și SCM Zalău este doar a doua echipa, după FCSB, care învinge FC Bihor în acest sezon.

Înainte de startul partidei, publicul prezent pe stadion a avut ocazia să vadă trofeul Cupei Mondiale, cucerit de naţionala României de minifotbal. Sălăjeanul Ioan Onicaş – preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal şi Marius Balogh, golgheterul turneului final. Pe acest subiect vom reveni într-un articol viitor.

SCM Zalău – FC Bihor 2 – 1 (1 – 0)

Au marcat: Cosmin Meșter (’28) și Stefan Nikolic (’79), respectiv Florin Chitaș (’90)

SCM: David Poptean – Ionuț Sălăjan, Vlad Fărcășan, Predrag Kascelan, Alex Cherecheș (’64 Florinel Pop), Cosmin Meșter (’64 Sebastian Culda), Viktor Kun, Alex Negrean (’64 Samuel Zimța), Alex Mare (’71 Cătălin Stoica), Sergiu Pop (cpt.) și Stefan Nikolic. Rezerve: Andi Malița – Andrei Bobaru, Artur Pătraș și David Molnar. Antrenor: Cristian Lupuț

FC Bihor: Mihai Pînzariu – Călin Jurj, Loren Ioviță, Ricardo Farcaș (cpt.), Alexandru Stoian, Vadim Calugher, Bogdan Vasile, Răzvan Gunie, Andrei Moga, Ionuț Ban și Sergiu Jurj. Rezerve: Radu Bob – Sergiu Bactăr, Alexandru Popa, George Cherman, Marius Hosu, Alexandru Sorian, Florin Chitaș, Andrei Chindlea și Tamas Paublusztig. Antrenor: Florin Farcaș

You may also like

Leave a Comment