Responsive Menu
Add more content here...


Foto – Tinerii europeni s-au reunit în Sălaj

Tineri din Albania, Belgia, Norvegia, Austria, Franta, Irlanda, Spania, România și Italia, alături de reprezentanți ai administrațiilor locale din Norvegia, Croația si România, vor participa, pe parcursul celor patru zile, la ateliere de lucru, activități de consolidare a capacităților, dezbateri și vizite de studiu. În același context, membrii YRN vor alege noua conducere a structurii

by Mihai POP
0 comment 40 views
A+A-
Reset

Zeci de tineri din Albania, Belgia, Norvegia, Austria, Franta, Irlanda, Spania, România și Italia, împreună cu reprezentanți ai administrațiilor locale din Norvegia, Croația și România se află, în aceste zile, în județul Sălaj, la Adunarea Generală a Rețelei Regionale de Tineret (AER Youth Regional Network). Evenimentul este organizat de Adunarea Regiunilor Europene (Assembly of European Regions – AER), în colaborare cu Consiliul Județean Sălaj.

În deschiderea manifestării, președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a adresat un călduros “bun-venit” tuturor participanților, subliniind, totodată, importanța dialogului și a colaborării pentru construirea unui viitor comun în Europa.

“Vorbind despre Europa, despre Uniunea Europeană, despre voi ca tineri europeni, aș vrea să evoc trei dintre valorile care mă călăuzesc și care cred că ar trebui să vă ghideze în carieră: educația, cultura și moralitatea. Un individ care pune accent pe aceste valori, care respectă principiile pe care înșiși fondatorii ideii europene s-au bazat, nu poate să fie decât un om integru și responsabil, un bun cetățean al comunității sale, un model pentru semenii săi, un lider adevărat. El va putea să construiască viitorul său, al comunității sale, al țării sale și al întregii Europe. Privindu-vă astăzi, sunt ferm convins că țările noastre, fiecare în parte, dar și reunite sub steagul european, vor cunoaște un viitor prosper, luminos și sustenabil; un viitor din care nu doar că veți face parte, ci pe care îl veți și construi, pentru voi și pentru urmașii voștri”, a transmis Dinu Iancu-Sălăjanu.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În partea doua a zilei, președintele CJ Sălaj și vicepreședintele Szilágyi Róbert-István au primit, la sediul instituției, vizita unei delegații europene formate din Marina Medaric, subprefectul Cantonului Primorje-Gorski Kotar, Croația, Eivind Holst, primarul regiunii Nordland, Norvegia, Kassandra Petsa, consilier județean în Nordland, Jim Simonsen Jenssen, președintele YRN și Lorene Weber, reprezentant AER.

Temele abordate au vizat principalele investiții implementate de administrația județeană, proiectele viitoare, precum și oportunitățile de colaborare între regiunile europene în domenii de interes comun, precum dezvoltarea durabilă, educația și cultura, antreprenoriatul, infrastructura locală.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Înființată, în 2008, de Adunarea Regiunilor Europene (ARE), Rețeaua Regională pentru Tineret (YRN) este o platformă care promovează participarea activă a tinerilor la nivel regional. Aceasta are ca scop facilitarea schimbului de bune practici, implementarea principiului subsidiarității în domeniul politicilor de tineret și apropierea tinerilor de Europa, cu recunoașterea identităților regionale și dând sens real ideii de “unitate în diversitate”.

You may also like

Leave a Comment