Responsive Menu
Add more content here...


FOTO. SCM Zalău s-a descătușat și a marcat de cinci ori în poarta nou-promovatei Victoria Carei

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 16 views
A+A-
Reset

După trei etape în care nu a marcat și a obținut doar două puncte, zălăuanii s-au descătușat și au obținut o victorie clară, după un meci în care adversarii nu au pus în pericol aproape deloc poarta lui Miron


După trei meciuri fără victorie și în care nu a marcat niciun gol, SCM Zalău revenea acasă după aproape o lună și căuta victoria, mai ales că întâlnea o nou-promovată, care are și cea mai slabă apărare din Serie.

Tocmai de aceea, elevii lui Cristian Lupuț și Claudiu Cornaci au început foarte ofensiv și ocaziile la poarta echipei din Carei nu au întârziat să apară. In primele 20 de minute, cea mai mare ocazie a avut-o Cosmin Meșter, care a primit o pasă în careu de la Alex Cherecheș, dar a șutat moale la colțul scurt, șutul său fiind parat de portarul advers.

Eforturile zălăuanilor au fost răsplătite în minutul 34. Liviu Mihai l-a deschis excelent pe Cherecheș in banda stângă care a centrat perfect în fața porții, de unde Vlad Moraru a marcat din alunecare.

Raul Stanciu a încercat și el poarta spre finalul reprizei, dar șutul său cu piciorul stâng a trecut puțin pe lângă. Două minute mai târziu și Sălăjan și-a încercat norocul de la distanță, dar rezultatul a fost asemănător și prima repriză s-a încheiat cu avantajul minim al gazdelor.

După revenirea de la cabine, Zalăul a continuat să atace și Raul Stanciu a avut încă un șut periculos in minutul 48 care a trecut puțin peste. Avea să se facă 2 – 0, până la urmă, după ce Stanciu a pasat excelent pentru Sergiu Pop care a dublat avantajul echipei sale cu un sut din interiorul careului.

Vlad Moraru a fost aproape de dublă în două rânduri, fără succes. Însă, SCM avea să își majoreze avantajul de pe tabelă în minutul 80, după ce Andrei Banyoi, la prima atingere de când a intrat pe teren, a pasat excelent în fața porții, de unde Mihai Doroftei a îndeplinit o simplă formalitate.

În minutul 87, Doroftei avea să realizeze dubla și să ducă scorul la 4 – 0. Raul Stanciu a centrat perfect din corner pentru Doroftei care a marcat cu o lovitură de cap din interiorul careului. Două minute mai târziu, tânărul jucător al Zalăului, intrat şi el după pauză, a realizat hattrick-ul după ce a scăpat singur cu portarul advers și a stabilit scorul final. De-a lungul reprizei și oaspeții au avut câteva ocazii, dar nimic periculos.

Este victoria care descătușează Zalăul, iar echipa lui Cristian Lupuț are acum un moral bun înaintea meciului din etapa viitoare de la Minerul Ocna Dej.

SCM Zalău – Victoria Carei 5 – 0 (1 – 0)

Au marcat: Vlad Moraru (’34), Sergiu Pop (’54) și Mihai Doroftei (’80, 87 și 89)

SCM: Bogdan Miron – Alex Cherecheș (’79 Florin Pop), Cristi Jalbă, Cătălin Ion, Ionuț Sălăjan, Cosmin Meșter (’62 Mihai Doroftei), Raul Stanciu (cpt.), Liviu Mihai (’72 Amir Jorza), Vlad Moraru, Vadim Calugher și Sergiu Pop (’79 Andrei Banyoi). Rezerve: Alex Şugar – Răzvan Rotea, Bogdan Minteuan, Sebastian Culda şi Marius Leitan. Antrenor: Cristian Lupuţ. Antrenor secund: Claudiu Cornaci

You may also like

Leave a Comment