Responsive Menu
Add more content here...


FOTO. Povestea de succes a unei sălăjence la Paris – Produsele ei originale au cucerit inimile francezilor şi a turiştilor din întreaga lume

by Lucy Kallo
0 comment 38 views
A+A-
Reset

Ramona Paşca, o ambiţioasă tânără din Şimleu Silvaniei, a cucerit inimile francezilor şi a turiştilor din întreaga lume prin originala colecţie de articole brodate manual. Sălăjeanca uimeşte capitala modei cu spectaculoasele creaţii pe care le expune în propriul magazin situat chiar lângă Catedrala „Notre-Dame de Paris”

Se spune că atunci când îţi doreşti să realizezi ceva, ai nevoie de voinţă. Nu contează originile, atâta timp cât îţi urmezi visul, indiferent de obstacolele pe care le întâmpini.

Un exemplu perfect ni-l arată Ramona Paşca, o tânără din Şimleu Silvaniei, care a reuşit fără doar şi poate să cucerească inimile francezilor şi a turiştilor din întreaga lume. Sălăjeanca noastră, de peste 10 ani în Franţa, are o poveste de succes la Paris – capitala modei, printr-un brand creat personal – „Le coeur brodé”.

Brand-ul dezvoltat de româncă este expus în propriul său magazin cochet (Shopping for Happiness), situat chiar în apropierea catedralei Notre-Dame, investiţia fiind doar veniturile bursei Erasmus. Aici, Ramona vinde francezilor, dar și turiștilor, colecţia proprie de inimi brodate manual chiar pe tricouri, hanorace, berete, pulovere, accesorii pentru păr și alte articole aparte. Produsele ei nu numai că încântă ochii, ci şi sufletul.

Succesul vine pas cu pas

Ramona Paşca este o frumoasă tânără din orăşelul de la poalele Măgurii, care îşi are originile din Bădăcin şi Sici, localităţi aparţinătoare comunei Pericei (comună înregistrată în Cartea Recordurilor pentru cea mai lungă cunună de ceapă împletită).

A urmat Şcoala Gimnazială „Silvania” din Şimleu Silvaniei, după care a absolvit Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu”. Ramona a fost admisă la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, după care a făcut un master în management strategic și inteligență economică la Timişoara.

Din dorinţa de a nu bate pasul pe loc, sălăjeanca a aplicat pentru o bursă Erasmus+, care a şi reuşit să o trimită într-un orășel din sudul Franței – Poitiers.

De la baby-sitter, la femeie de afaceri de succes în capitala Franţei!

Un an şi jumătate mai târziu, avea să se mute în capitala Paris, pentru a-şi realiza şi ultimul detaliu al visului de copilă, acela de a avea propria-i afacere cu creaţii originale. Nu i-a fost deloc uşor.

Ambiţionată din fire, sălăjeanca îşi dăduse termen limită exact o lună, iar dacă nu reușea atunci să îşi găsească loc de muncă, urma să revină în România. Şi cum visele nu mor niciodată, cu o zi înainte de a expira termenul, tânăra a fost angajată ca şi baby-sitter de o familie cu 5 copii. În același timp, ea a lucrat și într-un magazin de haine, unde a învățat totul despre viitoarea ei afacere din capitala franceză.

Vrea să îşi extindă afacerea şi la Tokyo!

Colecția cu inimi, pe care a început-o timid, dintr-o pasiune, avea să fie cea mai căutată din boutique. Acum, Ramona Paşca îşi are semnătura în magazinul „Shopping for Happiness” din Rue du Pont, aproape de Notre-Dame, una dintre cele mai aglomerate zone turistice ale Parisului, alături de prietena și colaboratoarea ei, Lea Chirinciuc, care promova creatorii și artizanii din Moldova.

Cât despre viitor, sălăjeanca nu se opreşte aici şi se ambiţionează să realizeze şi mai cunoscut brand-ul, printr-o extindere a articolelor în Tokyo (Japonia).

Doreşte să descopere oameni, locuri şi culturi noi. Să aibă o căsuţă într-un sat francez, însă inima ei îi este mereu la locul de baştină, unde se gândeşte cu nostalgie.

„Mi-e dor de meleagurile natale. Cel mai dor îmi este de plăcinta cu brânză a bunicii…”, a spus aceasta într-un interviu pentru televiziune.

„Dacă îți place ce faci și te împlinește, iar ce faci este și apreciat, înseamnă că ai succes” – Ramona Paşca, designer la Paris.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Ştirile din Sălaj de miercuri, 7 decembrie.

You may also like

Leave a Comment