Acţiunea de plantare a avut loc astăzi, 29 martie, în cadrul „Lunii plantării arborilor”. Au fost prezenţi prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, subprefectul Vegh Alexandru, reprezentanţi ai Poliţiei, Jandarmeriei şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sălaj
Prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian şi subprefectul Vegh Alexandru au participat, vineri, 29 martie, la o acţiune de plantare de puieţi forestieri, organizată de Direcţie Silvică Sălaj.
Acţiunea de vineri, desfăşurată în cadrul „Lunii plantării arborilor”, s-a realizat pe un teren de circa două hectare, din apropierea Zalăului, ce urmează a fi împădurit cu 9.500 de puieţi din speciile gorun, tei şi ulm.
Printre participanţi s-au numărat silvicultori, alături de reprezentanţi ai Poliţiei, Jandarmeriei şi Agenţiei de Protecţia Mediului Sălaj.
În acest an Direcţia Silvică Sălaj va regenera 64 de hectare în fondul forestier proprietate publică a statului, din care 24 de hectare vor fi împăduriri, iar 40 de hectare sunt suprafeţe regenerate natural.
Pentru consolidarea plantaţiilor din anii anteriori, se vor mai face şi completări pe o suprafaţă de circa patru hectare şi pentru toate aceste lucrări se vor folosi 135.000 de puieţi forestieri din pepinierele noastre, care sunt în principal din speciile gorun, fag, cer, stejar roşu, paltin, frasin.
Valoare totală a lucrărilor de regenerare din acest an va fi de peste un milion de lei, iar Direcţia Silvică va suporta din fonduri proprii aceste costuri.