Responsive Menu
Add more content here...


FOTO. Învățământ la standarde ridicate la Jibou – Au fost recepționate lucrările la Liceul Tehnologic ”Octavian Goga”

A fost finalizat proiectul de reabilitare la Liceul Tehnologic ”Octavian Goga” din orașul Jibou, proiect prin care copiii care frecventează liceul și cadrele didactice care îi îndrumă, beneficiază de acum de condiții mult mai bune pentru desfășurarea activității. Implementat de Primăria orașului Jibou și finanțat din fonduri europene, are o valoare de 13 milioane de lei

by Mihai POP
0 comment 529 views
A+A-
Reset

Primarul orașului Jibou, Dan Ghiurco, a anunțat recepția finală a lucrării care s-a întins pe mai bine de doi ani. Edilul s-a declarat mulțumit de imaginea noii clădiri, care dispune astăzi de dotări moderne și de elemente ce fac din ea cea mai sigură școală din oraș.

Sălile de clasă sunt spațioase, bine încălzite, sunt dotate fiecare în parte cu câte un videoproiector de ultimă generație. Aceste lucrări au îmbunătățit condițiile de studiu pentru cadrele didactice și pentru elevi care își desfășoară activitățile la acest liceu.

Investiție de 13 milioane de lei din fonduri europene

A fost un proiect în valoare de 13 milioane de lei pe care primăria i-a obținut din fonduri europene pentru aducerea la standarde europene a acestei școli din Jibou.

Îmbunătățirile aduse clădirilor, amenajarea curții, modernizarea și dotarea atelierelor cu echipamente IT și echipamente pentru studiul și practica tehnologică au transformat condițiile în care se învață în acest liceu. Condiții mai bune se vor traduce în rezultate mai bune.

Sală de sport nouă

Totodată, primarul Dan Ghiurco a anunţat că a fost finalizată și sala de sport din  incinta liceului. A fost construită pe o suprafață de 700 de metri pătrați, este complet și modern dotată, inclusiv pentru elevi cu cerințe speciale. Sunt condiții noi, la standarde ridicate, pentru dezvoltarea armonioasă a celor care aleg Liceul Tehnologic ”Octavian Goga”.

”Este un succes care se adaugă celorlalte reușite în 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗿𝗻𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗶̂𝗻𝘃𝗮̆𝘁̦𝗮̆𝗺𝗮̂𝗻𝘁 pentru îmbunătățirea calității întregii infrastructuri educaționale în Jibou,” – a transmis primarul Dan Ghiurco.

Valoarea totală a proiectului a fost de 13.218.319 lei cu TVA, din care 9.670.479 lei cheltuieli nerambursabile şi 3.547.840 cheltuieli neeligibile şi contribuţie proprie.

 

 

 

 

You may also like

Leave a Comment