FOTO. CS Dani San Zalău a împlinit 10 ani de activitate

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 74 views
A+A-
Reset

Clubul condus de Dan Lucian Chiş a sărbătorit un deceniu de activitate tocmai în Tăşnad, acolo unde karateka de la clubul zălăuan a efectuat şi un stagiu de pregătire de câteva zile


După cum am mai spus şi cu alte ocazii, cel mai bun ambasador al judeţului Sălaj este sportul. Fie că vorbim de handbal, volei, fotbal sau karate, cluburile sportive din Sălaj ne-au reprezentat la cel mai înalt nivel. Unul dintre aceste cluburi este şi Dani San Zalău.

Clubul condus de Dan Lucian Chiş are rezultate deosebite în competiţiile de karate modern pe la care participă de ani buni. Noul an, 2019, este unul special pentru CS Dani San, având în vedere că în acest an, clubul sărbătoreşte 10 ani de activitate.

Această aniversare reprezintă un prilej de sărbătoare, însă, nu înainte de muncă şi pregătire. Astfel, înainte de a sărbători un deceniu de activitate, clubul condus de Dan Lucian Chiş a efectuat un stagiu de pregătire de câteva zile, la Tăşnad. Astfel, profitând de vacanţa intersemestrială, în perioada 3 – 8 februarie, CS Dani San a deplasat un lot de 35 de sportivi în oraşul din judeţul Satu Mare.

Stagiul s-a desfăşurat în cadrul staţiunii balneare, acolo unde sportivii au efectuat o pregătire centralizată. Karateka de la CS Dani San au beneficiat şi de o vreme favorabilă la Tăşnad, având în vedere temperaturile pozitive din ultima perioadă, astfel că antrenamentele au decurs conform planului.

“Staţiunea Tăşnad a fost gazda activităţii menite să le amelioreze nivelul fizic, tehnic, dar şi mental, iar pentru refacere, bineînţeles, am profitat de beneficiile apei termale ale staţiunii. Vremea a ţinut cu noi, astfel că antrenamentul de dimineaţă s-a desfăşurat în condiţii bune, fără temperaturi foarte scăzute.”, a spus Dan Chiş.

Sigur, a fost un stagiu de pregătire de câteva zile, însă, Dan Lucian Chiş este de părere că aceste stagii sunt foarte importante în vederea participării la competiţiile oficiale pe la care participă clubul. Chiar dacă este dificil, fără aceste stagii cu o pregătire exemplară este greu să faci faţă în competiţii internaţionale sau naţionale.

“Ştiu că aceste module de pregătire sunt destul de epuizante cu câte două antrenamente pe zi, dar pentru a ne atinge ţelurile pe care le avem, este imperios necesar să le parcurgem. Mai mult, cred că dacă nu am efectua acest gen de pregătire nici nu am putea face faţă competiţiilor la care participăm, ştiut fiind faptul că Federaţia Română de Karate, din care facem parte, are unul dintre cele mai puternice campionate din ţară, să nu mai vorbim de competiţii de karate W.K.F, care sunt Everestul competiţiilor de karate”, a mai spus conducătorul Clubului Sportiv Dani San.

După antrenamente epuizante şi  mult efort depus, la finalul stagiului a venit şi momentul mult aşteptat, sărbătorirea a 10 ani de existenţă.

“La finalul stagiului am avut şi un eveniment deosebit de sărbătorit, şi anume, împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea Clubului Sportiv Dani San. Cu această ocazie, ţin să mulţumesc Primăriei oraşului Tăşnad pentru înţelegerea pe care o arată întotdeauna, precum şi doamnei Maier Maria, administratorul Motelului Dora Tăşnad, pentru bunăvoinţa şi serviciile cu care ne încântă întotdeauna”, a conchis Dan Chiş.

You may also like

Leave a Comment