Biserica de lemn din Sânpetru Almașului se află în localitatea omonimă din județul Sălaj. Biserica a fost pictată de Ioan Pop din Românași în 1795 după ce fusese ridicată, foarte probabil, cu puțin timp mai devreme. O altă informație importantă în contextul datării bisericii, este vârsta arborilor folosiți. Se poate observa faptul că arborii au, în general, vârste sub 100 de ani
Biserica de lemn din Sânpetru 𝐀𝐥𝐦𝐚𝐬̦𝐮𝐥𝐮𝐢, cea de a zecea biserică pentru care Ambulanța pentru Monumente Sălaj prezintă rezultatele, s-a dovedit a fi una dintre surprizele proiectului.
Încă de la prima vedere, vechiul edificiu de cult din Sânpetru înfățișează celui ce o privește un aspect unitar. Supriza a fost dată de faptul că rezultatele obținute au confirmat presupunerea că toată biserica a fost ridicată în aceeași etapă constructivă (inclusiv cu turn și prispă) precum și de faptul că momentul edificării sale coboară până în ultimul deceniu al secolului al 𝐗𝐕𝐈𝐈-lea.
Biserica din Sânpetru trebuie să fi fost la vremea ei, pentru zona Sălajului, o biserică ce a anticipat ce avea să urmeze: este una dintre cele mai vechi biserici cu trei intrări în absida altarului, are unul dintre cele mai timpurii turnuri-clopotniță așezate peste pronaos și are cea mai veche prispă identificată până în prezent la bisericile de lemn din Sălaj.
𝐈𝐩𝐨𝐭𝐞𝐳𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮: Lista Monumentelor Istorice reține ca perioadă a construirii bisericii de lemn din Sânpetru Almașului, secolul al 𝐗𝐕𝐈𝐈-lea.
O altă sursă (Monumente Istorice Bisericești din Eparhia Oradiei, jud. Bihor, Sălaj și Satu-Mare) reținea opinia comunității locale potrivit căreia „la începutul secolului al XVII-lea, se reînnoia, din cinci bârne masive de stejar, locașul de rugă din Sâmpetru, tradiția își nota cu strășnicie văleatul 1494 al ctitoriei anterioare, săpat, odinioară, și în lemnul tălpii”. Aceeași sursă aprecia că în cea de a doua jumătate a secolului al 𝐗𝐕𝐈𝐈𝐈-lea, locașului din Sâmpetru i s-a adăugat pe latura intrării, o prispă.
𝐑𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐨𝐛𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐞: În urma rezultatelor obținute din datarea dendrocronologică, reiese că biserica de lemn din Sânpetru Almașului a fost construită din arbori tăiați în intervalul 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟔𝟗𝟏 – 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟏𝟔𝟗𝟐.
Datarea se bazează pe prezența ultimului inel format de arbore pe două dintre probele analizate, și în același timp, pe estimarea inelelor de alburn lipsă, la probele fără Waldkante. Pentru acestea din urmă se obține un interval de suprapunere de 11 ani, și anume 1690-1700. Ca și în celelalte situații întâlnite în prezentul proiect, se confirmă faptul că probabilitatea cea mai mare se regăsește în primii 1-3 ani din intervalul obținut, în acest caz, în al doilea an al intervalului.
Toate elementele analizate provin din această etapă inițială, ceea ce permite presupunerea că biserica se păstrează până în prezent în forma sa inițială. De remarcat este faptul că toate părțile constituente analizate, adică turnul, corpul bisericii, portalurile, bolta naosului și prispa bisericii sunt contemporane, contrar presupunerii că prispa ar fi fost adăugată ulterior.
În concluzie, studiul dendrocronologic arată că biserica de lemn din Sânpetru Almașului a fost ridicată cel mai probabil în anul 𝟏𝟔𝟗𝟐.
O altă informație importantă în contextul datării bisericii, este vârsta arborilor folosiți. Se poate observa faptul că arborii au, în general, vârste sub 100 de ani. La majoritatea bisericilor de lemn analizate în zona Sălajului, se găsesc multe elemente realizate din arbori seculari, cu vârste care deseori depășesc 130-150 de ani. În cazuri rare, apar și arbori de peste 200 de ani.
La biserica de lemn din Sânpetru Almașului, tradiția spune că biserica a fost construită din „cinci bârne masive de stejar”, însă pe probele analizate în prezentul studiu, au putut fi identificate în general între 60-80 de inele anuale. Ținând cont de inelele care lipsesc până la centrul arborelui, putem presupune că arborii folosiți nu aveau decât în mod excepțional peste 100 de ani.
Echipa de proiect: Bogdan Ilieș, Patrick Chiroiu, Cornelia-Florina Fechete, Mihai Lupșan.
Acest proiect cultural cu o componentă pronunțată de cercetare este susținut de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de arhitectură.
Parteneri în cadrul acestui program sunt: Episcopia Sălajului, Laboratorul de Biometrie Forestieră, Facultatea de Silvicultură, Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Universitatea Politehnica Timișoara, Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Transilvania, Asociația Biserici Înlemnite.
