Responsive Menu
Add more content here...


FOTO – Ceramica olarilor breslași din Zalău. Tradiție urbană, artă și meșteșug

by Mihai POP
0 comment 91 views
A+A-
Reset

Zalăul a fost de-a lungul secolelor trecute un puternic centru de olărit. Importanța producției locale de ceramică se situează în centrul atenției noastre în  acest an cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la momentul când edictul regelui Matia Corvin ridică localitatea Zalău la rangul de oraș târg (1473). Dreptul de susținere a câtorva târguri anuale i s-a acordat Zalăului deja în secolul al XIV-lea, dar cu acest nou privilegiu s-au extins posibilitățile economice locale


Meșteșugurile de obicei se dezvoltă în micile orașe-târg odată cu astfel de privilegii, ceea ce a fost probabil și cazul Zalăului.

Cert este că primele documente care atestă prefigurarea unui meșteșug individual al olăritului la Zalău sunt mai târzii.

Este vorba de lista Urbariului cetății Gilău din 1609, care amintește activitatea a două persoane provenite din Zalău și care se numeau Fazekas (în maghiară echivalentul numelui Olaru) și un document din 1658 care menționează existența a patru olari liberi zălăuani (ei sunt Körtvélyesi István, Szabó István, Éltető Mihály şi Szamosközi János). Cele câteva piese medievale

și vase din această perioadă a atestărilor documentare amintite au intrat în colecția muzeului din Zalău în urma unor cercetări arheologice locale.

Este vorba se pare de o ceramică uzuală, nesmălțuită în general: oale, cratițe, căni etc., dar construirea sobelor a fost deasemenea sarcina olarilor.

Odată cu extinderea activității olarilor zălăuani și cu dezvoltarea orașului, se impune fondarea și organizarea unei asociații profesionale pe baze legale: după alte modele din Transilvania, și olarii zălăuani se organizează în breaslă, statut care va fi adus la cunoștință publică în 1738 de către consiliul local.

În anul 1834 acesta fost îmbunătățit prin adaptarea sa la nevoile noi ale membrilor, chestiuni legate de procurarea materiei prime și a smalțului, modul de repartizare a materiilor prime către meșteri, controlul asupra calității produselor sau modul de valorificare a acestora.

Recensământul din 1854 stabilește existența a 47 de olari breslași zălăuani, deși documentele breslei în această perioadă atestă existența a peste 100 de olari în breaslă, împreună cu calfele care au dat examen de intrare în breaslă. Conducerea breslei olarilor era asigurată de șase demnitari: meșterul șef, șeful adjunct, meșterul tată – care superviza pregătirea calfelor și ucenicilor, doi meșteri controlori și notarul care redacta protocoalele. Breasla reglementa precis sistemul de intrare în breaslă și activarea în cadrul acesteia. Un loc privilegiat în cadrul breslei îl ocupau meșterii bătrâni, urmați de meșterii de rând, apoi de meșterii tineri. Membrii breslei, mai ales cei aflați în conducerea acesteia, participau activ la viața socială și politică a orașului, deținând funcții în consiliile orășenești, în consiliile de judecată sau în alte poziții cheie. Orice decizie importantă pentru activitatea de producție sau pentru cea de desfacere era luată ierarhic, în cadre bine precizate. Breasla sancționa orice abatere sau tentativă de îndepărtare de la tradiție, astfel fiind păstrată marca identitară a grupului și a locului.

         În 1872 breasla olarilor a fost deființată, redefinindu-se sub formă de asociație meșteșugărească. Recunoașterea calității produselor olarilor zălăuani s-a concretizat și prin obținerea unei distincții în 1885 cu ocazia Expoziției Generale de la Budapesta.

După cel de-al doilea război mondial, centrul de olari din Zalău intră în declin din cauza răspândirii vaselor de gătit din metal. Dar și în această perioadă mai lucrează în cadrul societății meșteșugarilor olari 13-14 meșteri, dintre care ultimii trei își încetează activitatea prin 1980.

Produsele breslei olarilor

Produsul de bază al olarilor zălăuani a fost ulciorul de apă nesmălțuit. Vasele produse de ei acopereau o paletă largă de necesități.

Se produceau vase uzuale glazurate doar pe interior sau atât interior, cât și exterior, destinate pregătirii hranei, cum ar fi oale de diferite mărimi, cratiţe, pâlnii, strecurătoare, forme pentru cozonac; vase pentru depozitare precum cănțile de castraveţi, oale pentru silvoiţă, căni şi cănţi, ulcele, ulcioare, ploşti, canceie, vase de dus mâncarea la câmp şi vase destinate consumului hranei şi al băuturilor: farfurii de diferite dimensiuni, castroane și căni. 

Un vas specific centrului Zalău a fost ulciorul de vin datat, turtit lateral, de diferite mărimi, până la 10 litri (Planșa 9 și 11, rândurile de jos). Pe canceiele pentru vin erau trecute texte, poezii şi numele proprietarului, eventual al olarului.

Ustensilele specifice de lucru la Zalău corespund cu cele folosite în general de meșterii olari din regiune, folosite fiind la întreg procesul de procurare a lutului, de prelucrare a acestuia, la modelarea și la decorarea vaselor, la arderea și glazurarea acestora.

Desfacerea produselor

         Cele mai multe piese se vindeau în piața din Zalău unde breasla de olari a avut dreptul exclusiv de desfacere. Olarii din Zalău mai vindeau ceramică și în târgurile periodice ale orașelor și satelor sălăjene și ale județelor învecinate: Jibou, Dragu, Hodod, Șimleu Silvaniei, Crasna, Nușfalău, Tășnad, Cehu Silvaniei, Hida, Ulmeni, Gârbou, Huedin, Cluj, Debrețin. Produsele lor au ajuns prin comerț până în zonele îndepărtate din Ardeal și Câmpia maghiară.

În Zalău, locul destinat desfacerii produselor ceramice era într-o tarabă fixă lângă biserica reformată, refăcută în 1782 și extinsă în 1804. Se știe că locul fiecărui olar în organizarea internă a târgului era foarte clar stipulat și breasla percepea o taxă pentru aceasta. 

Estetica și ornamentica ceramicii zălăuane

Cu excepția strecurătoarelor, a pâlniilor, a oalelor de sarmale și a cratițelor, toate vasele ceramice de Zalău au fost bogat ornamentate.

În stilul de decorare al vaselor de la Zalău se disting trei etape: în prima jumătate a secolului al XIX-lea se remarcă o influență certă a ceramicii posthabane din nord-vestul Ungariei.

Motivele ormamentale preferate sunt cele fitomorfe și zoomorfe, mai ales florile sau buchetele de flori în stil renascentist sau copacul cu coroană dublă.

Culorile folosite sunt galben, maro, verde, ruginiu, regăsindu-se și culoarea albastră în cantități mici, iar motivele au contur maro, trasate cu cornul. 

În perioada 1860 – 1920 motivele rămân aceleași, însă conturul acestora va fi trasat cu albastru. În intervalul cuprins între 1906 și 1960 se schimbă tehnica de decorare, în locul cornului folosindu-se pensula. Motivele florale sunt aplicate pe fundal colorat în albastru, verde, maro, roșu, negru.

Cercetătorul etnograf dr. Károly Kós afirma că Zalăul (și Deja) este centrul de olari a cărui producție prezintă cea mai mare diversitate de forme și are cea mai mare arie de distribuție din țară.

Sursa: Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

You may also like

Leave a Comment