Responsive Menu
Add more content here...


FOCUS DAY – Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuință

Pentru al șaselea an consecutiv, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 24 de state din Europa, lansează ZIUA EUROPEANĂ DE PREVENIRE A FURTURILOR DIN LOCUINȚĂ. Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în calitate de Punct Național de Contact al Rețelei Europene de Prevenire a Criminalității este implicat în realizarea acestui concept și coordonează aplicarea lui la nivel național

by Mihai POP
0 comment 376 views
A+A-
Reset

În acest an, Ziua Europeană, dedicată prevenirii acestui tip de fapte, se sărbătorește la data de 19 iunie. Astfel, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei din cadrul Poliție Orașului Șimelu Silvaniei au organizat o activitate cu caracter informativ-preventiv, în Parcul Central din localitatea Șimleu Silvaniei, pentru a informa cetățenii cu privire la existența și modalitățile de săvârșire a furturilor din locuințe, precum și pentru responsabilizarea acestora ca urmare a cunoașterii principalelor măsuri de autoprotecție.

De asemenea, a fost organizată o întânire cu președinții și reprezentantii asociațiilor de proprietari din Șimleu Silvaniei, cărora le-au fost oferite informații utile cu privire la principalele măsuri de protejare a locuinței, subliniind faptul că o conduită preventivă este cel mai important factor pentru a reduce victimizarea prin infracțiuni de furt din locuință.

Scopul principal al acestui eveniment îl constituie creșterea gradului de conștientizare cu privire la furturile din locuințe, la principalele moduri de operare și modalități eficiente de prevenire a acestora, iar în discuțiile purtate cu cetățenii, polițiștii de prevenire a criminalității au subliniat care sunt vulnerabilitățile exploatate de infractori și cum, respectând câteva măsuri de autoprotecție simple, dar eficiente, pot preveni victimizarea.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii sălăjeni au adus în atenția cetățenilor principalele moduri de operare, tipuri de bunuri vizate de infractori, riscurile pentru perioada vacanței, precum și modul în care ne pot afecta astfel de fapte și le-au oferit acestora materiale informative cu recomandări preventive practice. De asemenea, cetățenii au fost informați în legătură cu necesitatea adoptării unei atitudini prudente în raport cu locuința și bunurile proprii.

În continuare, cele mai cunoscute metode de operare sunt „prin împrietenire” și „folosirea de chei potrivite”, însă nu sunt neglijate nici metodele clasice: prin escaladarea ușilor/ ferestrelor, prin forțarea/tăierea încuietorilor/elementelor de siguranță ale ușilor/ porților cu instrumente dure sau ruperea butucului/sistemelor de închidere.

De asemenea, cele mai sustrase obiecte din locuință sunt banii și bijuteriile.

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj vor continua să desfășoare activități de prevenire și în viitor, având ca scop protejarea cetățenilor și reducerea infracțiunilor de furt din locuințe. Prin promovarea acestor măsuri preventive, se încearcă crearea unei comunități mai sigure și conștiente de importanța protejării propriilor locuințe.

*

CASĂ SIGURĂ – VACANȚĂ FĂRĂ GRIJI:

– La apartamentele de la parter și la case este important să nu lăsăm ferestrele deschise, neasigurate, mai ales dacă nu suntem acasă sau dacă spațiul în care urmează să ne petrecem timpul, în locuință, nu ne permite să percepem/auzim orice “mișcare” nepotrivită;

– În cazul locuințelor cu gospodării sau curte, este necesar să avem în vedere momentele în care ne aflăm în curtea sau grădina din spatele casei, și să ne luăm măsurile de siguranță pentru a preveni pătrunderea unor persoane necunoscute în locuințe;

– Un alt lucru pe care îl putem face este să încuiem mereu ușa de acces, chiar dacă ne aflăm în locuință. Unele furturi se comit prin încercarea ușii, fără ca autorii să fie auziți de locatari.

– La bloc este important să fie montat un interfon, pe care să îl utilizăm eficient, permițând accesul în scara blocului doar persoanelor cunoscute;

– Dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice sau de gaz etc.), nu lăsaţi să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu şi dacă sunt însoţite de administratorul imobilului!

– Învățăm copiii să nu deschidă ușa străinilor și să nu relaționeze cu aceștia, sub nicio formă! De asemenea, purtăm discuții cu persoanele în etate din familia sau anturajul nostru, cu privire la modalitățile în care furturile din locuințe pot avea loc, întocmai pentru a-i proteja!

– Este important să manifestăm discreție raportat la adresa la care locuim, intențiile de călătorie, precum și la bunurile sau valorile pe care le deținem! În acest sens, este recomandat să nu divulgăm aceste informații oricui și să nu postăm detalii pe rețelele de socializare.

Respectând aceste măsuri de precauţie veţi fi un obstacol greu de trecut în calea celor cu intenţii infracţionale. Nu uitați: Paza bună trece primejdia rea!

You may also like

Leave a Comment