Căpitanul echipei SCM Satu Mare, cel care are în carieră aproape 150 de meciuri în liga secundă în tricoul Olimpiei Satu Mare, a vorbit în cuvinte lăudative la adresa tinerei formații pregătite de George Zima
La fel ca și în partida din Cupa României cu SCM Zalău, șimleuanii au evoluat în campionat cu mare determinare și ardoare. Și, când joci cu sufletul, nu prea mai contează numele și banii. Așa a făcut tânăra echipă a Șimleului săptămâna trecută în prima partidă din istorie în Liga a III-a (scor 2 – 2 cu CSC Sânmartin), așa s-a întâmplat și sâmbătă în fața echipei CSM Satu Mare (scor 2 – 1)!
Deși sătmărenii au deschis scorul sub Măgură, Sportul Șimleu a revenit și a reușit prima victorie în al treilea eșalon.
Evoluția încurajatoare a elevilor lui George Zima a fost apreciată și de căpitanul adversarilor, Florin Mureșan.
”Chiar vreau să felicit adversara din Șimleu Silvaniei. Am văzut o echipă ambițioasă și un antrenor tânăr ce vrea să facă treabă. Șimleuanii au avut curaj să paseze și pe linia de fund, iar asta înseamnă ceva. Nu pot decât să le doresc baftă în continuare”, a spus Florin Mureșan pentru ziarul Sportul Sălăjean.
Vezi AICI cronica jocului de la Șimleu și o galerie foto
În ce privește jocul formației sale, experimentatul fotbalist crede că SCM Satu Mare s-a cam bătut singură.
”Când ai atâtea ocazii și nu înscrii, e normal ca fotbalul să te pedepsească. Dar, nu e o mare problemă asta. Noi avem o echipă tânără, care poate crește în valoare. Trebuie, însă, să învățăm din greșelile pe care le facem și să nu ne mai repetăm”, a punctat cel mai experimentat fotbalist din lotul sătmărenilor.
În vârstă de 30 de ani, Florin Mureșan a bifat în carieră aproape 150 de prezențe în Liga a II-a în tricoul titratei Olimpia Satu Mare, pentru care mult timp a fost chiar căpitan.
Revenit după o aventură în ligile inferioare din Germania, valorosul fundaș pune acum umărul la reconstrucția ”sportului rege” din Satu Mare, care în ultimii ani a suferit mult.
În tricoul formației susținute de municipiul Satu Mare regăsim încă un fost jucător de la ”OLI”, e vorba de Zsiga Ervin, cel care acum câțiva ani evolua chiar în Liga I la FC Vaslui. Atacantul în vârstă de 29 de ani este și cel care a reușit sâmbătă singurul gol al sătmărenilor în partida de la Șimleu Silvaniei.