Final de sezon trist pentru echipele sălăjene din Liga a III-a

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 46 views
A+A-
Reset

A fost un sezon ratat pentru ambele echipe sălăjene. SCM Zalău a evoluat din nou în play-out, deşi era cu gândul la promovarea în Liga a II-a, în timp ce Sportul Şimleu a încheiat pe ultimul loc şi a retrogradat după trei sezoane petrecute la acest nivel

Echipele sălăjene au încheiat sezonul din Liga a III-a. S-a pus punct final în play-out şi după meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a II-a se va trage cortina peste cel de-al treilea eşalon.

La final de sezon, ne putem uita în spate la parcursul celor două echipe şi putem remarca faptul că ambele au avut un sezon ratat. SCM Zalău a început sezonul cu ambiţii de play-off şi promovare în Liga a II-a, dar l-a terminat evoluând pentru al doilea sezon consecutiv în play-out.

Însă, jocul Zalăului din această fază a convins conducerea că antrenorul Cristian Lupuţ este capabil să ducă echipă în liga secundă, astfel că bihoreanul va rămâne pe banca Zalăului şi în sezonul următor.

Cât despre Sportul Şimleu, gruparea de sub Măgura a avut un sezon de coşmar, plin de probleme şi care s-a încheiat cu retrogradarea formaţiei în Liga a IV-a, după trei sezoane petrecute în Liga a III-a.

La Zalău se anunţă ceva modificări în lot, în timp ce pentru Sportul Şimleu rămâne de văzut cum se va reorganiza în perioada următoare.

You may also like

Leave a Comment