Responsive Menu
Add more content here...


File de istorie. 105 ani de la “Lupta de la Zalău”

Denumită de cronicarii vremii și de către istorici mai târziu ca "Lupta de la Zalău", acțiunea militară de luptă de nivel tactic  a avut loc în zilele de 23 - 26 februarie 1919, în zona Zalăului ce făcea parte din comitatul Sălaj, unde trupe maghiare atacatoare din Divizia Secuiască s-au luptat cu cele românești din Brigada 13 Infanterie

by Tiberius NICODA
0 comment 9 views
A+A-
Reset

Derularea ostilităților s-a circumscris operațiilor militare pentru apărarea Marii Uniri, acțiunea desfășurându-se în timpul perioadei de ocupare a celui de-al treilea aliniament al liniei de demarcație din Transilvania. Rezultatul final a fost favorabil trupelor române, care, după ce au trebuit să părăsească localitatea, au reușit să o recâștige.

Reprezentând o „poartă” de o importanță strategică reală pentru ambele armate, Zalăul a reprezentat un centru cu caracter de avanpost maghiar, atât al rezistenței armate, cât și al unei eventuale ofensive care ar fi avut scopul de a restabili vechile granițe ale Ungariei. Preluarea sa de către Armata României a fost, astfel, precedată de incidente și a fost asociată cu o situație dificilă a populației civile, în contextul revoluționar existent și de preluare a imperiumului în Transilvania, de către o nouă administrație.

La data de 26 februarie 1919, Marele Cartier General român a solicitat Comandamentului Trupelor din Transilvania o anchetă, apreciind că pierderile de materiale și de prizonieri de la Zalău

La fostul sediu administrativ central al comitatului Sălaj, actual sediu al Primăriei Zalău prefectul constată că geamurile edificiului sunt aproape toate sparte și edificiul e bombardat de proiectile și așa numai șase camere sunt în stare de a putea fi locuite… — se constată în procesul verbal din 25 aprilie 1919 întocmit de către Gheorghe Pop de Oarța, cu ocazia preluării în calitate de prefect, a sediului central al administrației comitatului Zalăul a suferit mult din caza focului artileriei române. Aceste trageri au adus daune populației civile, conform istoricului maghiar Miklós Szentpály-Juhász, aceste daune fiind „foarte mari”. Atât luptele directe cât și tragerile de artilerie au provocat pagube clădirilor.

Ca efect al unor acte de violență extremă asupra soldaților armatei române de care s-a făcut vinovată populația civilă, orașul Zalău a fost condamnat printr-o decizie judecătorească a Tribunalului XVI Armată din Debrețin, la plata unei despăgubiri de 400.000 de coroane și la o amendă de aproximativ aceeași valoare.

Primarul orașului – Halmaghi Adalbert – a inițiat o campanie pentru a strânge suma respectivă prin intermediul unor donații de la populație, iar primăria localității a emis un ordin, prin care se stabilea nivelul sumelor pe care locuitorii din oraș trebuiau să le plătească drept despăgubire.

Plata acestor sume cu caracter de imputație a produs nemulțumiri, pe fondul diferențelor de posibilități economice ale locuitorilor. În cele din urmă, la 3 februarie 1920, sentința Tribunalului militar din Debrețin a fost anulată de către Curtea Supremă de Justiție de la București și sumele de bani cu care orășenii din Zalău au contribuit au putut să fie restituite.

Pe fondul veștilor venite de la Zalău și în contextul comportamentului propriu turbulent, subordonații au început să exercite presiuni asupra comandanților pentru ca un atac asupra Zalăului din partea trupelor ungare să se producă. Acesta nu a avut însă pe moment, loc. Dislocați ulterior la 2 săptămâni de la retragerea din Zalău la Vârșolț, soldații pur și simplu au susținut că sunt obosiți și că nu vor merge mai departe.

Iată, așadar, istoria rămâne cea mai frumoasă poveste dintre povești.

“Istoria ne avertizează că diferența dintre imn și prohod poate fi de o singură octavă” – spunea Vasile Ghica.

You may also like

Leave a Comment