Responsive Menu
Add more content here...


VIDEO. Zalăul bântuit de „zombie”. Imagini incredibile surprinse chiar în centrul oraşului

by Mihai POP
0 comment 26 views
A+A-
Reset

Un tânăr a fost surprins de un zălăuan în timp ce zăcea precum un zombie, din cauza consumului de droguri în apropiere de Colegiul Naţional Silvania. Imaginile sunt pe cât de revoltătoare, pe atât de triste, având în vedere cum tinerii din ziua de azi aleg aceste „căi” greşite


Fenomenul „Zombie” a devenit celebru în România, fiind prezent din ce în ce mai mult în majoritatea oraşelor ţării noastre. Tineri, dar nu numai, aleg să consume diferite combinaţii de droguri, până ajung într-o stare ce aduce cu zombii pe care îi vedem doar în filme.

Din păcate, acest fenomen a ajuns şi la Zalău. Astfel, un localnic l-a filmat pe un tânăr care în amiaza mare stătea nemişcat în apropiere de Colegiul Naţional Silvania, lângă complexul Silvania din oraş, conform unor martori, acesta stând nemişcat de câteva minute bune.

Acesta, după cum se vede şi în imagini, se afla sub efectul drogurilor care au devenit „celebre” în ultima vreme.

Conform observator.tv, dealeri vând dependeţilor ţigări pe care pulverizează spray de gândaci. Acest efect al substanţelor chimice asupra corpului fiind devastatoare. După ce fumează ţigările, consumatorii paralizează efectiv şi rămân în aceeaşi poziţie chiar şi ore în şir.

Mai îngrijorător este faptul că tot mai mulţi tineri aleg aceste „căi” greşite, fără să realizeze ce efecte grave au aceste droguri asupra corpului. Conform mai multor medici, aceste droguri „zombie” afectează mai grav sănătatea, chiar şi decât altele mult mai cunoscute.

Oricum ar fi, este păcat unde s-a ajuns şi ar trebui ca aceste imagini să fie un semnal de alarmă. Nici măcar de curiozitate nu ar trebui ca cineva să încerce aşa ceva.

Sursa: observator.tv

You may also like

Leave a Comment