Eveniment rutier între Herecleran și Vârșolț. O mașina a ajuns în șanț cu roțile în sus

by Mircea ARDELEAN
0 comment 85 views
A+A-
Reset

În această dimineață, pe Drumul Național 1F a avut loc un eveniment rutier. Un autoturism a ajuns în șanț și s-a răsturnat. În mașina condusă de o femeie se aflau trei persoane

Sâmbătă, 30 decembrie, în jurul orei 11.35, la ieșirea din localitatea Hereclean înspre comuna Vârșolț a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicat un autoturism marca VOLVO înmatriculat în județul Cluj.

La volan se afla o femeie în vârstă de 41 de ani din județul Cluj. Încă nu se știe din ce cauză, mașina a părăsit carosabilul și a ajuns în șanțul betonat de la marginea drumului, unde s/a răsturnat.

În autoturism se aflau trei persoane, între care se pare că era și o fetiță minoră.

Din fericire, nici una dintre toate persoanele aflate în mașină nu a suferit răni. Până la venirea echipajelor de intervenție de la poliție și ambulanță, persoanele aflate în pericol au fost ajutate de mai mulți participanți aflați în trafic.

“Astăzi, 30 decembrie a.c., în jurul orei 11.35, o femeie de 41 de ani, din județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Hereclean – Vârșolț, în împrejurări care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns în afara părții carosabile, intrând în șanț. Evenimentul rutier a fost unul fără victime”, a menţionat Diana Bonţe – purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sălaj.

Să mai spunem că femeia aflată la volan a fost testată alcoolscopic de către poliţiştii sălăjeni, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii rutieri din Șimleu Silvaniei continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

You may also like

Leave a Comment