Responsive Menu
Add more content here...


Educație prin Patrimoniu în mediul rural, un proiect în care au fost implicați aproape 2.000 de elevi din 18 comune

by Stirile din Salaj
0 comment 103 views
A+A-
Reset

În proiectul educațional dedicat școlilor din mediul rural, inițiat în anul 2022 de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, au fost implicați aproximativ 2.000 de elevi din 18 comune, respectiv Letca, Vârșolț, Pericei, Valcău de Jos, Gâlgău, Hida, Creaca, Mirșid, Fildu de Jos, Buciumi, Treznea, Sâg, Cristolț, Surduc, Meseșenii de Jos, Crișeni, Horoatu Crasnei și Cizer

În cursul anului 2022 am inițiat un nou proiect educațional dedicat, de data aceasta, școlilor din mediul rural –  Educație prin Patrimoniu.

Condițiile și restricțiile dictate de situația pandemică care a influențat derularea obișnuită a activităților la începutul anului 2022 ne-au făcut conștienți de dificultatea școlilor, mai ales a celor din mediul rural, de a facilita elevilor accesul la cunoașterea și înțelegerea valorii patrimoniului cultural, astfel că ne-am asumat rolul de a veni în sprijinul lor, ca o componentă  a misiunii noastre, dar și din dorința de a restitui comunității locale parte din investiția sa în noi.

Specialiștii instituției au  gândit o ofertă de activități și ateliere atractive și instructive pentru elevi, care să le dezvolte apetitul pentru cunoaștere și să le ofere repere importante legate de istoria locală.  Primele activități s-au derulat în perioada februarie-mai 2022 în nouă școli din comunele: Letca, Vârșolț, Pericei, Valcău de Jos, Gâlgău, Hida, Creaca, Mirșid și Fildu de Jos.

Activitățile propuse de colegii noștri s-au adresat elevilor de școală primară, gimnaziu, dar și de liceu. La finalul primei etape a programului din acest an  am avut ca beneficiari ai lecțiilor și atelierelor noastre un număr de 1.075 de elevi din cele nouă școli din Sălaj.

Și pentru că programul nostru dedicat școlilor din mediul rural a avut un impact semnificativ, am continuat și în cea de-a doua parte a anului, respectiv din luna septembrie până în luna decembrie.

Astfel, la debutul noului an școlar am propus unor grupe de elevi din comunele Treznea și Buciumi vizită în sit însoțită de reconstituiri virtuale ale unor obiective cercetate arheologic din Castrul roman de la Buciumi (modelări 3D). Miza noastră a fost aceea de a facilita și accesibiliza informația istorică prin aceste reconstiuiri virtuale, bazate pe rezultatele cercetărilor științifice.

Și cea de-a doua etapă a proiectului s-a dovedit un succes, beneficiarii activităților  cifrându-se la un număr de  920 de elevi din comunele Buciumi, Treznea, Sâg, Cristolț, Surduc, Meseșenii de Jos, Crișeni, Horoatu Crasnei și Cizer.

Astfel că, în cursul anului 2022, am reușit să implicăm în activitățile pe care le-am derulat în școlile din mediul rural, un număr total de 1995 de elevi de toate vârstele, de la clasele pregătitoare la clasele de liceu.

Ne-am dorit să implicăm un număr cât mai mare de copii din diferite zone ale județului, astfel încât să convingem că suntem o instituție muzeală apropiată de publicul nostru, dar și să ofertăm comunităților locale proiecte  educative centrate pe promovarea și valorificarea patrimoniului cultural.

Mulțumim școlilor și administrațiilor locale care s-au alăturat cu entuziasm programului educațional propus de noi și ne bucurăm să descoperim că există interes și apetit pentru cunoașterea patrimoniului cultural și a istoriei locale. Ceea ce ne arată că merită să continuăm programul educațional dedicat școlilor din mediu rural și în cursul anului 2023.

Dr. Corina Bejinariu,

Manager Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

You may also like

Leave a Comment