Responsive Menu
Add more content here...


Echipe de top rămase în Europa League: Cum arată lupta pentru trofeu

by Sportul Salajean
0 comment 69 views
A+A-
Reset

Europa League se anunță o competiție foarte interesantă în acest sezon prin prisma echipelor rămase în competiție. Încă din play-off vom putea vedea un duel de top între FC Barcelona și Manchester United, iar în competiție se mai află echipe ca Juventus Torino și Arsenal Londra.

Programul play-off-ului Europa League este următorul:

16 februarie (prima manșă)

de la ora 19:45

  • Barcelona vs Manchester United
  • Șahtior vs Rennes
  • Ajax vs Union Berlin
  • Salzburg vs Roma

de la ora 22:00

  • Juventus vs Nantes
  • Sporting vs Midtjylland
  • Leverkusen vs Monaco
  • Sevilla vs PSV

23 februarie (manșa retur)

de la ora 19:45

  • Nantes vs Juventus
  • Midtjylland vs Sporting
  • Monaco vs Leverkusen
  • PSV vs Sevilla

de la ora 22:00

  • Manchester United vs Barcelona
  • Rennes vs Shakhtar
  • Union Berlin vs Ajax
  • Roma vs Salzburg

Câștigătoarele se vor califica în optimi, etapă în care sunt deja prezente, din postura de învingătoare în faza grupelor Europa League, următoarele grupări: Union Saint-Gilloise, Arsenal Londra, Freiburg, Ferencvaros, Feyenoord, Real Betis, Real Sociedad și Fenerbahce.

Tragerea la sorți a meciurilor din optimile de finală Europa League va avea loc pe 24 februarie. Meciurile sunt programate pe 9 și 16 martie. Finala Europa League va avea loc pe 31 mai, pe Puskas Arena din Budapesta.

Cum arată lista favoritelor

Agențiile de pariuri sportive online au publicat deja cotele antepost pentru câștigarea competiției. Bookmakerii văd o luptă echilibrată, în care liderul din Premier League, Arsenal Londra, pornește cu un ușor avantaj și are cota 5.00. Imediat aproape se află FC Barcelona, cu cota 5.50. Manchester United are cota 8.00, în timp ce Ajax Amsterdam și Juventus Torino au cota 13.00.

Următoarele favorite sunt:

  • Real Betis – cota 15.00
  • AS Roma – cota 17.00
  • Real Sociedad – cota 17.00
  • FC Sevilla – cota 21.00
  • Freiburg – cota 21.00
  • Bayer Leverkusen – cota 29.00
  • Red Bull Salzburg – cota 34.00
  • PSV – cota 34.00

FC Barcelona – Manchester United, cel mai așteptat meci din play-off

Capul de afiș din play-off-ul Europa League, a doua competiție continentală inter-cluburi de fotbal, este fără niciun dubiu FC Barcelona – Manchester United. Un duel care pe vremuri îl puteam vedea în Champions League, acum se dispută în această fază a Europa League. FC Barcelona a fost eliminată pentru al doilea an consecutiv în faza grupelor din Champions League, după ce a terminat pe locul trei într-o grupă cu Bayern Munchen, Inter Milano și Viktoria Plzen. În schimb, Manchester United a terminat pe locul secund într-o grupă de Europa League, în spatele celor de la Real Sociedad.

Cele două echipe s-au întâlnit ultima dată în 2019, în Champions League, când FC Barcelona a eliminat-o pe Manchester United cu două victorii: 3-0 pe teren propriu și 1-0 în deplasare. FC Barcelona are amintiri plăcute cu Manchester United și de la finala Champions League din 2009, pe care a câștigat-o cu 2-0, prin golurile marcate de Samuel Eto’o și Lionel Messi, pe Stadio Olimpico din Roma. În schimb, ultima victorie a lui United într-un meci oficial datează din 2008, tot din Champions League.

Manchester United are amintiri neplăcute de pe Camp Nou, unde a suferit cea mai drastică înfrângere a ei în Champions League, un 0-4 în faza grupelor 1994/95, într-un meci în care bulgarul Hristo Stoichkov a strălucit și a marcat o dublă.

FC Barcelona a disputat până acum 76 de meciuri cu cluburi din Anglia în competițiile organizate de UEFA. A câștigat 36 dintre acestea, 21 le-a terminat la egalitate, iar 19 le-a pierdut. În schimb, Manchester United a câștigat doar 19 din cele 68 de meciuri cu echipe din Spania.

Juventus Torino caută revanșa în Europa League

O altă apariție neașteptată în play-off-ul Europa League este Juventus Torino. Această echipă a fost obișnuită în ultimii ani cu fazele superioare din Champions League, însă în acest sezon va trebui să se mulțumească cu o prezență în Europa League, după parcursul dezamăgitor avut în grupele Champions League.

Adversara lui Juventus va fi Nantes, echipă ajunsă în premieră în grupele Europa League, unde a avut un parcurs decent și a terminat pe poziția secundă, în spatele nemților de la Freiburg. Cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată într-o competiție organizată de UEFA, în sezonul 1995/96, în semifinalele Champions League. Atunci, Juventus s-a impus cu 4-3 la general, iar apoi a învins-o pe Ajax Amsterdam în finală. Printre marcatori s-a aflat și Gianluca Vialli, care a decedat recent după ce a pierdut lupta cu cancerul la pancreas.

Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.

You may also like

Leave a Comment