Două jucătoare de la HC Zalău la Mondiale!

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 79 views
A+A-
Reset

Interul Emilija Lazic a fost convocată la Naţionala Serbiei, în timp ce pivotul Andriana Naumenko face parte din lotul Ucrainei pentru turneul final care a început zilele trecute în Danemarca, Suedia şi Norvegia,

În ultima perioadă, HC Zalău nu a mai dat o jucătoare la lotul naţional al României pentru meciuri oficiale. Au fost jucătoare convocate pentru acţiuni amicale şi chiar în lotul lărgit al României pentru Campionatul Mondial s-a aflat Roberta Stamin, însă jucătoarea nu s-a mai aflat şi în lotul final pentru turneul final.

Totuşi, HC Zalău va avea două jucătoare care vor evolua la turneul final din Danemarca, Suedia şi Norvegia, care a început în această săptămână.

Interul Emilija Lazic a fost convocată la Naţionala Serbiei, în timp ce pivotul Andriana Naumenko face parte din lotul Ucrainei. Sârboaica Lazic va avea ocazia să joace chiar împotriva României, deoarece cele două naţionale fac parte din aceeaşi grupă, alături de Danemarca şi Chile.

În ce priveşte Naţionala Ucrainei, aceasta face parte dintr-o grupă cu Brazilia, Spania şi Kazahstan.

De la HC Zalău a mai fost convocată Ben Abdallah Aya, care va juca pentru Naţionala Tunisiei care participă la un turneu amical în Turcia.

La naţionala de tineret a României HC Zalău o va avea reprezentantă pe primiţătoarea Ioana Danilescu. Lotul de tineret urmează să participe la un turneu internaţional în Cehia.

You may also like

Leave a Comment