Responsive Menu
Add more content here...


Dorin Tripon, candidatul cu care PSD încearcă să recâştige Primăria Gârbou

Absolvent al Facultăţii de Psihologie și Stiințele Educației, masterand în Managementul Organizațional și al Resurselor Umane, Dorin Tripon a fost director la Penitenciarul Spital Dej şi crede că experienţa acumulată de-a lungul anilor poate ajuta la dezvoltarea comunităţii din Gârbou

by Mircea ARDELEAN
0 comment 215 views
A+A-
Reset

Comuna Gârbou a fost păstorită de către Alexandru Spătar încă din anul 2003. Astfel, acesta este primar de mai bine de două decenii în una dintre cele mai mari comune din Sălaj. În ce priveşte suprafaţa, Gârboul este a patra comună din Sălaj.

Totodată, comuna Gârbou a fost considerată un fief al social-democraţilor până în anul 2020, când  – din motive întemeiate -edilul a schimbat macazul, candidând ca şi independent, dar cu susţinerea PNL. Atunci, Alexandru Spătar a câştigat un nou mandat de primar, cu 415 de voturi (47.7%) din 870 de voturi valabil exprimate. Pentru alegerile locale din 9 iunie, primarul va candida de pe listele PNL.

Ca urmare, PSD a căutat un alt candidat, un candidat cu care social-democraţii speră să recâştige Primăria Gârbou. Candidatul PSD pentru funcţia de primar este un fiu al satului Fabrică, un om cu o carieră militară fără cusur, un om cu studii universitare şi postuniversitare, un om care nu a mai făcut politică, un om care vrea să facă administraţie la Gârbou şi care vrea ca Gârboul să nu mai fie o comună mare doar ca şi teritoriu…

Gheorghe Dorin Tripon este născut în comuna Gârbou, de loc din localitatea Fabrică, are 49 de ani, este căsătorit şi are un copil.

A absolvit Facultatea de Psihologie și Stiințele Educațieispecializarea Psihologie, din cadrul Universității “Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Totodată, acesta a urmat un curs postuniversitar în specializarea Psihologie Judiciară şi are diplomă de master în Managementul Organizațional și al Resurselor Umane.

Dorin Tripon a fost militar de carieră. A lucrat ani buni la Penitenciarul Spital Dej, unde a trecut prin toate etapele carierei, devenind Director Adjunct Siguranță și Regim și chiar Director de Penitenciar.

Experienţa acumulată ca manager la conducerea unităţii îl recomandă ca şi candidatul potrivit pentru funcţia de primar al comunei Gârbou.

Dorin Tripon: “Eu nu am făcut politică, dar am făcut administrație și management și, credeți-mă, de așa ceva este nevoie la o primărie”

Anul trecut, s-a retras din activitate și pentru că în viață “implicarea face diferența”, a decis să se implice în tot ceea ce se poate cu privire la comuna Gârbou.

“Vreau să aducem comuna Gârbou la un nivel pe care ar trebui să îl aibă o comună în anul 2024. Sunt mândru de realizările pe care le-am avut, de oamenii cu care am lucrat și vă spun clar că se poate, dar trebuie multă muncă, multă voință, multă pregătire și seriozitate.

Eu nu am făcut politică, pentru că nu am avut voie din perspectiva serviciului, dar am făcut administrație și management și, credeți-mă, de așa ceva este nevoie la o primărie. Am nevoie de încrederea dumneavoastră, a tuturor celor care cred că este nevoie de competență, de profesionalism, de viziune, de credibilitate și implicare maximă în administrația publică locală”, spune Dorin Tripon, candidat PSD la funcţia de primar al comunei Gârbou.

You may also like

Leave a Comment