Doliu în fotbalul sălăjean. S-a stins din viaţă Grigore Mureşan – fostul conducător al echipei Unirea Hereclean şi unul dintre fondatorii grupării

by Călin ONICAŞ
0 comment 108 views
A+A-
Reset

Grigore Mureşan – unul dintre fondatorii echipei Unirea Hereclean – s-a stins din viaţă la vârsta de 70 de ani. A fost trup şi suflet pentru echipa comunală, pentru care a jucat fotbal, după care a fost conducător şi delegat, pentru ca în anii ’90 să devină şi arbitru în lotul judeţean. În semn de recunoştinţă pentru tot ce a făcut “Mury” de-a lungul anilor la Unirea Hereclean, conducerea clubului a depus o coroană, dar şi o minge de fotbal

A fost sufletul echipei Unirea Hereclean. Originar din satul Badon, Grigore Mureşan a fost unul dintre fondatorii echipei Unirea Hereclean, care a luat fiinţă în anul în anul 1976. Aproape cinci decenii, “Mury” a fost alături de echipa comunei, la bine şi la rău.

Ani buni, a fost unul dintre fundaşii de fier ai Unirii. După ce s-a retras din activitate, a făcut parte din staff, devenit şi conducătorul echipei. Mai apoi, a fost delegatul formaţiei, care de-a lungul anilor a activat în Liga a V-a, dar şi în Liga a IV-a.

În anul 2018 ridica deasupra capului trofeul pentru câştigarea Seriei VEST a Ligii a V-a

În sezonul 2017 – 2018, cu Grigore Mureşan la pupitru, Unirea Hereclean a câştigat Seria VEST a Ligii a V-a. Moment de bucurie şi satisfacţie pentru comunitate, pentru echipă şi pentru staff-ul administrativ.

Momentul în care Grigore Mureşan a primit trofeul şi medalia din partea oficialilor AJF Sălaj a fost imortalizat de reporterii ziarului nostru. Acest titlu a fost ca o încununare faţă de tot ceea ce a făcut el pentru Unirea Hereclean de-a lungul anilor.

Că a fost jucător, delegat sau conducător, Grigore Mureşan a fost prezent la aproape toate meciurile echipei, exceptând perioada în care a fost arbitru. Aceasta, deoarece, la începutul anilor ’90, timp de câteva sezoane, “Mury” a fost cavaler al fluierului.

Dispare unul dintre membrii familiei Unirea Hereclean

Din păcate, în ultimul an, a acuzat probleme de sănătate mai grave, astfel că nu m-am mai văzut la terenul de la Badon. În ultimele luni, problemele s-au agravat, astfel că el a fost mai mult tot prin spitale.

Săptămâna trecută, mai exact miercuri, 3 ianuarie, Grigore Mureşan, s-a stins din viaţă pe un pat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Astfel, a dispărut unul dintre membrii familiei Unirea Hereclean.

Acum, Grigore Mureşan va juca fotbal cu îngerii…

În semn de recunoştinţă pentru tot ce a făcut “Mury” de-a lungul anilor la Unirea Hereclean, conducerea clubului a ţinut să fie prezentă la ceremoniile funerare, ce au avut loc sâmbătă, 6 ianuarie, la Badon.

Cu această ocazie, preşedintele clubului – Florin Mândruţiu, a depus o coroană, dar şi o minge de fotbal, pe care membrii familiei au pus-o în sicriu. Acum, Grigore Mureşan va juca fotbal cu îngerii…

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 10 ianuarie.

You may also like

Leave a Comment