Doi antrenori de la Atletic Zalău vin la SCM Zalău!

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 60 views
A+A-
Reset

Laurean Flonta şi Claudiu Cornaci sunt antrenorii care se vor ocupa de grupele de juniori de la SCM Zalău cei doi fiind cooptaţi la gruparea zălăuană, unde vor mai veni şi o parte dintre juniorii de la Atletic


În primul sezon de existenţă, SCM Zalău a apelat la o colaborare cu Viitorul Zalău, de unde au venit două grupe de juniori, care în campionatele judeţene au jucat pentru SCM.

În această vară, colaborarea cu clubul fondat de Daniel Sabou s-a încheiat, iar SCM Zalău a decis să îşi formeze propriile grupe. În aceste condiţii au şi început înscrierile pentru formarea celor două grupe, fiind vizaţi copii născuţi în perioada 2006 – 2013.

Faţă de cluburile private din judeţ, SCM Zalău asigură o facilitate importantă juniorilor, nefiind percepută nicio taxă în ce priveşte pregătirea juniorilor, participarea în competiţiile oficiale şi amicale.

În plus, SCM Zalău va asigura tot gratuit baza de antrenament, echipamentele, cât şi materialele necesare pregătirii juniorilor. Acest proiect al clubului se mişcă bine şi deja SCM Zalău are antrenori pentru cele două grupe.

Este vorba de Laurean Flonta şi Claudiu Cornaci, cei care în ultimii ani s-au ocupat de pregătirea grupelor de juniori de la Atletic.

Laurean Flonta a venit deja la SCM Zalău cu grupa 2008 – 2009 de la Atletic, de unde au fost aduşi aproximativ 12 juniori, iar Claudiu Cornaci urmează şi el să mai atragă alţi juniori de la Atletic.

Dacă în sezonul următor, SCM Zalău va activa cu două grupe în competiţiile organizate de AJF Sălaj, pe viitor se doreşte şi formarea unor grupe de juniori republicani.

“Domnul primar îşi doreşte ca la SCM Zalău juniorii să aibă posibilitatea să practice sport în mod gratuit. Sperăm ca acest proiect să aibă succes, iar în următorii ani să avem şi grupe de juniori republicani, ca mai apoi să avem un fond de jucători şi pentru echipa mare”, a spus Marius Paşca.

You may also like

Leave a Comment