SCM Zalău, doar cu gândul la victorie în deplasarea de la Baia Mare

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 61 views
A+A-
Reset

În etapa a IX-a, formaţia zălăuană joacă la Explorări Baia Mare cu care se află în luptă directă pentru un loc în play-off. Având în vedere cele două loturi, SCM Zalău pare să aibă un uşor avantaj, însă pentru a se întoarce cu cele 3 puncte, elevii lui Rainer Vassiljev sunt conştienţi că trebuie să trateze jocul cu maximă seriozitate

Sâmbătă, ora 12.00, Sala Sporturilor ”Lascăr Pană”: Ştiinţa Explorări Baia Mare – SCM Zalău


Doar trei victorii în cele opt etape a reuşit SCM Zalău, acumulând 8 puncte, cu ajutorul cărora se află pe locul 8, ultimul ce duce în play-off. Pe final de tur, situaţia din clasament se mai poate îmbunătăţi, mai ales că din cei trei adversari cu care mai are de jucat, doi sunt inferiori, atât ca şi lot, cât şi ca şi poziţie în clasament. Este vorba de Explorări Baia Mare şi Universitatea Cluj.

Cu Explorări Baia Mare, SCM Zalău urmează să joace în etapa următoare, partida urmând să aibă loc sâmbătă, de la ora 12.00, la Baia Mare.

La doar trei zile după deplasarea lungă de la Bucureşti, zălăuanii vor fi din nou sub fileu, de data aceasta pentru a obţine 3 puncte importante în economia clasamentului. SCM Zalău şi Explorări Baia Mare se află în luptă directă pentru un loc în play-off, astfel că o victorie ar valora şi mai mult, iar SCM Zalău ar putea ajunge pe locul 7. La Baia Mare însă, SCM a avut multe partide grele, în care a şi pierdut puncte, astfel că elevii lui Rainer Vassiljev sunt conştienţi că trebuie să trateze jocul cu maximă seriozitate.

Şase puncte a strâns Explorări Baia Mare în campionat şi se află pe locul 10. Maramureşeii au câştigat 3 – 2 cu Unirea Dej şi 3 – 1 cu CSU Vest Timişoara, reuşind să mai obţină un punct şi din confruntarea cu CSM Constanţa.

”Este un meci important, de la care ne dorim toate punctele, dar Explorări Baia Mare este o echipă care joacă bine acasă. Nu cred că vom avea emoţii cu calificarea în play-off, dar trebuie să adunăm cât mai multe puncte. Important este să fim sănătoşi şi să-i putem recupera pe jucătorii accidentaţi. Prima noastră problemă nu sunt adversarii ci absenţele din lot. Noi avem o echipă bună”, spune Adrian Feher.

You may also like

Leave a Comment

error: Content is protected !!