Zimbor este una dintre puţinele comune din Sălaj cu o populaţie mai mică de 1.000 de locuitori. Cu toate acestea, micuţa comunitate situată undeva la mijlocul distanţei dintre Zalău şi Cluj-Napoca, beneficiează de condiţii de trai tot mai bune.
Campania electorală pentru alegerile locale din acest an nu i-au tăiat avântul proiectelor pe care le-a demarat și pe care și le-a propus. Gabriel Mureșan în calitate de fost, de actual, dar și de viitor primar care a fost reales de comunitatea din Zimbor, atipic, nici măcar nu și-a făcut campanie electorală spre deosebire de contracandidații săi.
A lăsat vorbele deoparte și a lăsat ca faptele și munca sa și a echipei sale, să-i facă pe alegătorii de la Zimbor să decidă cu cine vor merge pe mai departe spre binele obștii și al comunității. Din fonduri europene, guvernamentale sau de la bugetul local, administraţia a implementat zeci de proiecte utile pentru comunitate.
Prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), comuna Zimbor a primit finanţare în valoare de peste 2.5 milioane de lei. Este vorba de fonduri europene pentru eficientizarea energetică la grădiniţă, cât şi la sediul Primăriei.
Nici domeniul învățământului nu este neglijat de administrația locală. Astfel, cu 505.040 lei, s-au executat lucrări de amenajare exterioară a Școlii Gimnaziale din localitatea Zimbor și de dotare cu mobilier și echipamente.
Toate acestea s-au făcut pentru îmbunătățirea mediului de învățare și pentru a oferi tuturor celor implicați în actul didactic o școală modernă, frumoasă și primitoare. Grădinița din aceeași localitate a fost, de asemenea, modernizată, dotată și amenajată atât exterior, cât și interior printr-o investiție de 78.420 lei.
La sediul Primăriei, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în luna septembrie a acestui an. Şi aici, clădirea va fi reabilitată termic, intervenindu-se pentru eficientizarea energetică. Valoarea investiţiei la grădiniţă este de aproximativ 600.000 de lei, în timp ce investiţia de la Primărie se va ridica la aproape 2.2 milioane de lei. Pe durata lucrărilor, Primăria şi reprezentanții APIA și-au mutat activitatea la Căminul Cultural Zimbor.
“Ne bucurăm că au început deja lucrările pe aceste proiecte finanţate din fonduri europene, care vor aduce o scădere a cheltuielilor la facturi. Dacă totul va merge conform planului, lucrările ar putea fi finalizate până la finele acestui an”, ne-a declarat Gabriel Mureşan – primarul comunei Zimbor.