Responsive Menu
Add more content here...


Despre bucătărie, dragoste și povești cusute „cu fitău pă jolj”

Femeile şi fetele în trecut făceau multe lucruri de mână. Deosebit de important a fost brodăria pentru bucătărie : cuvăriţe, păretare, prosoape pentru cumătri, batiste, feţe de masă, ştergare ornamentate, păretare ş.a.m.d. Dacă fata dădea curs liber imaginaţiei, schiţa pe care o broda era bogată, cu text interesant şi culori acordate. Cuvăriţele sau păretarele erau din pânză de un metru pătrat care se atârnau pe perete de asupra mesei sau chiuvetă

by Mihai POP
0 comment 13 views
A+A-
Reset

             Lucru manual și art-design: povești scrise pe pânză cu ață colorată

În vechile case țărănești, păretarele (cusături „de părete”), țineau loc de tablouri, postere, imagini, felicitări, urări, atenționări, binecuvântări, constatări, îndemnuri, sfaturi; această îmbinare naivă de cuvinte și imagini cu rol mobilizator, de mesaje de reamintire sau subliniere, cu umor sau dulcegărie, creștinește sau șmecherește, vorbesc, de la general la particular, despre istoria unei epoci, despre evoluția tehnicii și industriilor textile, despre istoria privată și condiția femeii, despre tehnicile de coasere și brodare dar și despre mentalitate tradițională sau atmosfera din gospodăriile vremii, despre familie, soți, dragoste, curățenie, igienă, abilitate culinară sau sărbători bisericești.

Vorbim despre un fenomen cultural ce transcende etnografia sau studiul cusăturilor țărănești, deschizând orizonturi de interpretare evidente spre antropologia culturală, dar și spre cea istorică, sociologie, istoria vieții private și, de ce nu, spre designul interior. De exemplu, Curat și bine aranjat, faci din colibă un palat vorbește indiscutabil nu doar despre curățenie și bunăstare, la fel ca În aşa casă, cu drag stai la masă, ci și despre decorul interior, gust, stil, design sau fashion.

Un studiu de teren (2020 – 2022) în satele Sălajului consolidează ideea că la mijlocul și în a doua jumătate a secolului trecut nu prea existau case a căror pereți să nu fie împodobiți cu astfel de cusături simple dar sugestive, cusute de gospodină sau fetele ei, pe o pânză subțire și deasă, industrială, numită local „jolj”, cu bumbac colorat, căruia i se spunea, tot local, „fitău”, după un model monocrom sau policrom, imprimat:

Păretare de-alea cosute cu acu ierau în tătă casa. Le făceau fetele, femeile, mai ales astea mai tânere, la care le-o plăcut lucrurile mai colorate, mai veseloase, mai tânerești. Bătrânele nu coseau așe ceva, că nici nu li s-ar fi stat bine… da fetele coseau, că nici nu să coseau așe de greu. Da avea tătă lumea pân căși.

Le puneam în casă, dasupra mesei știu că ierau la tătă lumea; și când ne-am făcut casa asta și ne-am făcut bucătărie, și aici am avut în bucătărie. Am avut unu și lângă teracotă, dasupra lăzii cu lemne. Și dacă ai avut o cohe de vară, și acolo ai putut pune unu.

Erau faine, colorate sau numa cu albastru, ierau cu injerași multe, alea cred că ierau cele mai frumoase, că atunci tătă lumea zâcea că injerașii păzesc casa. Și mai erau și cu bucate, și cu flori, no, cu orice”[1].

Tătă lumea avea păretare de astea în casă, multe, în tătă forma. Le-am luat scrisă şi am cusut pă ele, din Jibou din şatră le luam[2].

Memoria culturală se dovedește a fi sentimentală, și, deci, cât se poate de productivă. Informațiile despre păretare și cusutul acestora sunt vaste iar rememorarea stimulează plăcerea narativității și auto-reflexivității specifică interviurilor etnografice și, în general, procesului de storytelling cu valoare etnografică. Redăm un exemplu de pe valea Barcăului, dintr-un sat relativ conservativ:

Păretarele astea io le-am cusut. Cumpăram jolju di la coperativă, din sat. O fost apărută hârtie așe, ca ziarile, cu modele, și cu indigou le copieam pă pânză. Modelile le făceam noi, ce gândeam noi și după ace, dacă ne plăcea cum îi, rămânea așe, da dacă nu, mai șterjeam și adăugam altceva. Când gândeam noi că îi bine, atunci cumpăram indigou și punem hârtia pă care am desenat-o, deasupra puneam indigou, și jolju îl punem dedesubt și să copia. Cu mare grijă trebuia să faci după model!

Apoi cumpăram ață și coseam; și mesajile le scriam… ce ne tuna nouă. Aveam caiet cu amintiri și luam de acolo. Dacă făceam și de alea cu temă relijioasă, atunci ne mai spunea și maica, și mai cotam mesaje din biblie. Așe le făceam, copiete cu indigou. Ne băteam capu, era lucru mult pă ele! Îți trăbuiea vreo două săptămâni la unu, și unde nu ne plăcea. mai șterjeam. Păretare de astea am făcut și când am fost la părinți, până nu m-am măritat, că noi am fost patru fete, da și după aceie. După ce am vinit la omu mneu, în 1968, atunci m-am apucat și am făcut și aici. Și din 1968 încoace am făcut, până înainte de revoluție[3].

O experiență feminină, într-un spațiu feminin. Stylish, fashionable sau, pur și simplu, cochetărie

Plasarea păretarelor cu predilecție în bucătăriile țărănești orientează discuția spre condiția generală a femeii din satul tradițional sau momentul trecerii acestuia spre satul colectivizat. Prima observație trimite spre ocupațiile feminine ale momentului, mai ales gătitul dar și cusutul, țesutul și creșterea copiilor, însă o a doua observație este cea legată de timpul gestionat de femeie, dedicat cu predilecție curățeniei și întreținerii casei.

Ofertante sunt însă și pistele colaterale, ce țin de limitele impuse femeii de neștiința de carte sau de dorințele acesteia de a le depăși; mesajele păretarelor lasă uneori să se vadă o imagine idealizată și idealizantă a femeii în interiorul relațiilor de familie și mai ales a poziționării față de un soț pe care trebuie să îl servească și căruia trebuie să îi asigure atmosfera relaxantă a unui cămin fericit. Imaginile merg de la un conformism social propriu vremii până la remarci generale sau de bun simț, de la mici filozofii de viață până la sfaturi practice pentru femeile tinere, de la judecăți critice până la tăria sentimentelor față de soț, de la remarci ce țin de igiena casei și nutriția sănătoasă până la tactul femeii în situații neprevăzute.

Cusute cu fitău albastru sau roșu sau, deseori, cu mai multe culori sau cu bumbac răsucit, mercerizat, cumpărat din prăvălie de la oraș sau din boldurile jidovești, păretarele aveau câteva locuri „consacrate” pe pereții bucătăriei:

Păretare de astea am cusut, am avut trii, unu la cuptor, unu la masă și unu lângă pat. Astea le luam din târg, di la Nușfalău, vineau muierile cu iele gata pictate și numa coseai pă unde era pictată pânza, erau așe, roizălite[4]

Mesajele erau total asumate: când femeia mergea la târg să-și cumpere un păretar desenat pe pânză ea putea alege, așadar putem crede că păretarele de bucătărie, puse așadar într-un spațiu eminamente feminin, la un loc vizibil, din nou ales de gospodina casei, vectorializa mesajul exact cum dorea femeia (care era, deci, atentă la cuvintele pe care le cosea!)

Imaginea idealizată a casei este mereu prezentă: deseori, în jurul interiorului de bucătărie desenat pe pânză apar elemente biblice (îngeri cu aripi, iepurași, păsărele) sau îndemnuri cristice, dar și imagini universale ale păcii și prosperității, cum ar fi, de exemplu, ghirlandele de flori purtate în cioc de doi porumbei, iar iubirea este omniprezentă: inimioarele colorate umplu fundalul, mărginite de floricele, frunzulițe, steluțe.

În majoritatea covârșitoare a cazurilor personajul principal al păretarului este femeia sau femeia în cuplu și nu bărbatul singur. Personajul central nu este, însă, niciodată țăranca (deși nu am întâlnit încă vreo bătrână din satele sălăjene care să nu fi cusut păretare în tinerețe), ci o mică divă urbană, teatrală, emancipată, orășeanca perfectă, cu care ar fi făcut schimb orice țărăncuță visătoare.

Așadar, o analiză stratificată ar arăta că:

  • În prim plan este soția de la oraș: rochița, piepătănătura, pantofiorii, șorțulețul, băsmăluța legată chic cu fundă pe creștet sunt marca succesului feminin în găsirea soțului și întemeierea „căminului”
  • Atitudinea optimistă este marcată de zâmbetul omniprezent pe obrăjorii durdulii: totul trădează un soi de „time of my life”, pentru că „Gospodina voioasă face mâncare gustoasă”
  • Utilarea bucătăriei aduce a advertising pentru noile apariții din industria culinară: soba modernă (nicăieri nu vedem coșul de lemne), ustensilele, vesela, recipientele pentru mirodenii, toate țin de urban și progres
  • Ambianța generală pornește de la bunăstare și modernitate, pentru că totul este orășenesc, curat, trendy pentru acele vremuri
  • Cuplul este mereu fericit, păretarele fiind un soi de soclu pe care este ridicat cuplul; știm că în satul tradițional nu doar că întreaga familie locuia într-o singură cameră, dar că aici cuplul de tineri căsătoriți trăiau cotidian cu părinții și, deseori, chiar și cu bunicii sau cu unchi necăsătoriți ori mătuși rămase văduve; intimitatea era un vis la care puțini aveau și acces (ocaziile de intimitate erau de neratat și, deseori, denotau o ingeniozitate rară: un exemplu poate fi patul cu porlog sau bortă (gaură), adică o supraetajare a patului, pe un schelet de lemn, pe care era expusă zestrea fetei, dar în spatele lipideauălor și țoalelor lăsate să atârne se forma un spațiu de intimitate, ca în spatele unei perdele, mult apreciat de tinerele cupluri; un alt exemplu este dormitul în fânul din podul șurii sau poieții; așadar, niciodată, în păretare, femeia nu este prezentată în ipostaza sa de mamă, ci doar în cea de soție, adică în varianta sa cea mai atrăgătoare, mai sexy, mai ofertantă, mai urbană.
  • Femeia trăiește un mit al tinereții veșnice: bucătăreasa e mereu tânără și frumoasă, mereu înconjurată de o bucătărie edenică, plină de floricele, crenguțe, rămurele de primăvară eternă
  • Femeia este mereu îndrăgostită, uneori nostalgică, alteori șăgalnică, ca în Păunașul codrilor, spune-mi de cine mi-e dor
  • Soțul nu e niciodată țăran, ci e mereu soțiorul, bărbățelul, iubițelul care trebuie satisfăcut pentru a i se arăta recunoștința: Bucate bune am gătit pentru bărbățelul meu iubit sau Repede mă apuc de gătit pentru bărbățelul meu iubit, iar la reciprocitate, Nevestică dragă mi-ești, bine știi tu să gătești
  • Curățenia și igiena personală este un alt mit; femeia prețuiește pieptenele, dar descoperă și periuța de dinți și crema cosmetică: pe peretele unei interlocutoare dintr-un sat sălăjean am văzut un suport pentru pieptene decorat într-un stil contemporan cu al păretarelor, dar pe pânza albă era cusut conturul unei insripții grăitoare prin ea însăși: „Pieptene, perie de dinți și cremă”[5]; în rest, Spălați fața în toată dimineața și mâinile în toate zilele
  • Mâncarea este sofisticată, necesită timp de preparare îndelungat și atenție și finețe culinară, un semnal către exterior că femeia ideală își gestionează cum dorește propriul ei timp: „Plăcințele, cozonaci / Bărbățelului să-i faci”
  • Visul, imaginația feminină: în păretare vedem concret dorința femeii de a visa, de a se lăsa purtată „pe aripile vântului”, dovadă fiind păsările mereu în ipostaza de zbor
  • Mai mult decât atât, apare și puterea – un mit modern revendicat de femeia modernă: „Mie-mi trebuie un bărbat frumos, care să nu bea / Mulți bani să câștige, mie să mi-i dea” iar dacă nu, Soțul meu, dacă nu rămâne acasă, Ușor poate găsi un musafir la masă
  • O altă ipostază a puterii este dorința femeii de a avea un cuvânt de spus în inițierea căsătoriei, șiut fiind că în satul tradițional selecția maritală era apanajul bărbatului: „Dacă mă iubești pe mine / Cere-mă în căsătorie”.

Textele cusute sunt scurte și bine asezonate contururilor; nu ne propunem o enumerare exhaustivă a lor (o încearcă alte studii, prezentări, articole de ziar, bloguri etc), ci doar o punctare rapidă: cu siguranță, cea mai des temă este cea legată de bucătărie, mâncare, gătit, dar în spatele său se găsește dorința femeii simple de la țară de a accede la instrumentarul, recuzita și tehnicile proprii bucătăriilor urbane, dar și la rețetele și produsele culinare pretențioase, mai sofisticate și mai rafinate: niciun păretar nu vorbește despre fierberea mămăligii sau prepararea zămurilor cu rântaș, fără carne, ci despre cozonaci, prăjituri, fripturi sau „zupe” grase de pui, ca în exemplele Plăcinţele, cozonaci / Băr­băţelului să-i faci sau Bărbatul de-l iubeşti / Zupă bună să-i găteşti / Bine, bine să-l hrăneşti, cu amendamentul Dacă fierbi cu aten­ţi­une / Vei servi bucate bune.

Pe de altă parte, țăranca își dorea cu ardoare să-și depășească condiția modestă și umilă și să se ridice la poziția femeii moderne, urbane, care posedă o  sufragerie separată, și să atingă un soi de nouă specializare profesională (chiar dacă femeia era de profesie casnică, într-o lume a bărbaților în care consoarta încă nu avea serviciu): Bărbate, ce cauţi în bu­că­tă­rie? / Aşteaptă masa în su­­fra­gerie!.

Mai mult, femeia își dorea o poziție dominantă, în calitatea sa de gestionară a vieții fericite de cuplu, țintind sus, spre un bărbăt care nu ar putea trăi sub nicio formă fără ea: Bucătăria fără femee / E ca lacătul fără cheie. Stăpâna bucătăriei devine indispensabilă soțului dar știe și să facă din demersul său culinar o parte a iubirii: Nu-i mâncare mai gustoasă / Decât ce găteşti acasă; în aceste condiții, misiunea femeii urma să devină, astfel, una nobilă, Fisztasag a konyha disze!, transmite un pe­retar unguresc, adică Curăţenia este podoaba bucătăriei!, sugerând, desigur, că, pe cale de consecință, femeia e podoaba casei…

Apoi, o altă temă predilectă este casa curată și aranjată, dar cu clare aluzii la un stil urban de casă, emancipat și cu vederi estetice de design interior, în dorința depășirii locuirii sărăcăcioase, simple, restrânse locativ de cele mai multe ori la o singură cameră, din casele bătrânești din sate: Curat şi bine aranjat /  Face din colibă un palat sau În aşa casă / Cu drag stai la masă!

Celălalt mare calup promovat de păretare este dragostea eternă, idilică și mereu materializată în starea de fericire: Prin dragostea mea toţi trandafirii înfloresc/ Voi iubi mereu atâta cât treesc sau În rochiţa cu pupi roşii, te-am văzut pe tine, Roji! sau Adevărata plăcută fericire / E o sinceră iubire sau Linişte-n casă, bucate pe masă sau Doar acasă-s fericit / În căminul mult iubit sau Căci copiii și soția îmi sunt toată bogăția sau Unde-i pace și iubire, e noroc și fericire, Păzește, Doamne, casa mea! sau Cine florile iubește, suflet bun el dovedește sau, și mai profund, Adevărata plăcută fericire / E o sinceră iubire.

Bărbatul, soțul, este mereu soarele de pe cer: ne putem imagina că bărbatul care stătea la masă avea mereu în fața ochilor astfel de alinturi, politețuri, laude și char dezmierdări și ne putem imagina starea lui de măgulire și autosuficiență alimentată de vorbele partenerei sale: Pe soţul meu nu l-am văzut beat / Nu-mi pare rău că m-am măritat sau Soţul meu e bun bărbat / Îl sărut pe el cu drag sau Gospodina voioasă face mâncare gustoasă sau Vorba dulce mult aduce sau Bucate bune am gătit/  pentru bărbățelul meu iubit! Mereu bărbatul e virtuos, harnic, frumos: Mândru-al meu de dimineaţă / Spune-mi ce ţi-i drag în viaţă sau Soarele cât îi de mare / Nu-i ca mândru de mirare. Nu doar soțul trebuia să aibă în față, în timpul plăcutului proces de degustare a bunătăților făcute de soția – gospodină, astfel de mesaje liniștitoare care să consfințească fericirea conjugală, ci și musafirii care, stând în jurul aceleiași mese, aflau că Unde-i pace şi iubire/ E noroc şi fericire sau Nu-i pe pământ mai mare fe­ricire / Decât căsnicia legată din iubire. În final, Scumpa mea te iubesc/ Cu tine mă căsătoresc!

Cei doi soți apar mereu în ipostaza de îndrăgostiţi îmbrăţişaţi, în­conjuraţi de trandafiri înfloriţi, prinși între ei prin panglici purtate cu grație de turturele gureșe. Există, ce-i drept, și cazuri foarte rare de mici umbre iscate de zbuciumul dragostei, în acest ocean de veselie cotidiană și armonie conjugală în care bogăția urmează iubirii: Doamne-ajută cui sărută / Şi sporeşte cui iu­beş­te!;  Și asta pentru că Dragostea fă­ră să­rut/ E un lu­cru ne­plă­cut, or, pare-se iubirea nu e întotdeauna împărtășită unlimited: Toa­te păsările cântă durerea mea / Cum eu te iubesc alta n-ar putea și Câte stele sunt pe cer, până ziua toate pier/ Numa luna şi o stea ştiu de dragostea mea dar și Păunaşul co­drilor/ Spune-mi de cine mi-e dor” sau Tinereţe fără amor / e ca primăvara fără flori, iar Cine te iubeşte din suflet să nu-l părăseşti / că şi tu de multe ori greşeşti; așadar: Nu mă da uitării fetiţo niciodată / Deschide-ţi inima n-o ţine încuiată sau Eu ţi-am dat o sărutare când am fost la voi/ dacă ţi-e cu supărare dă-mi sărutul înapoi!

Pentru a dovedi că este în ton cu normele moderne de igienă, dar pe care le îmbină armonios cu o serie de sfaturi de bună gospodină, femeia casei mai spune prin păretare: Cine n-are vara minte / Iarna nu mîncă plăcinte! sau Nimănui să nu-i faci rău / Că te vede Dumnezeu! sau Pe drumul care mi drag/ Treabă n-am, dar cale-mi fac! sau Bine gândeşti / Bine doreşti / Bine primeşti! sau Cine florile iubeşte / Suflet bun el dovedeşte și, mai ales, Râsul de dimineaţă / Te ajută mult în viaţă sau, evident, Cu apă rece spălându-ţi a ta faţă / te umpli de viaţă…

În concluzie, Vai de mine şi de mine/ N-ar fi rău să fie bine!

                                                 Dr. Camelia Burghele, etnolog

[1] Chișiu Ileana, n. 1935, Valcău de Jos – Sălaj, 2019

[2] Luca Maria, n. 1940, Chendrea – Sălaj, 2019

[3] Cuc Sofia, n. 1951, Drighiu – Sălaj, 2021

[4] Zalca Maria, n. 1932, Drighiu – Sălaj, 2021

[5] Roșu Maria, n. 1940, Halmășd – Sălaj, 2021

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

You may also like

Leave a Comment